
stirile imobiliare
Duminică seara, protestatarii din Piaţa Victoriei au părăsit Piaţa Victoriei pe direcţia bulevardului Lascăr Catargiu contrar direcţiilor stabilite şi asumate în cadrul Comisiei de Avizare a Cererilor de Organizare a Adunărilor Publice din Primăria Municipiului Bucureşti, anunţă printr-o precizare DGJMB.
Poliţiştii au identificat şi oprit o persoană care anterior a fost implicată în fapte de ultraj. La încercarea de a fi condusă la autospecială, aceasta s-a opus cu violenţă, necesitând intervenţia jandarmilor. În acelaşi context, o altă persoană a lovit un jandarm. Ambele persoane au fost conduse la secţia de poliţie pentru întocmirea documentelor necesare sesizării organelor de urmărire penală.
În prezent, manifestaţia continuă pe carosabil în zona staţiei de metrou de pe bd. Lascăr Catargiu, unde traficul rutier este blocat în întreaga zonă a Pieţei Victoriei.
Articolul Două persoane au fost reţinute pentru ultraj la protestele din Piaţa Victoriei apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Două persoane au fost reţinute pentru ultraj după ce au agresat poliţişti şi jandarmi. De asemena, protestatari au părăsit Piaţa Victoriei pe direcţia bd. Lascăr Catargiu, în ciuda asumării în faţa Comisiei de Avizare.
Articolul Două persoane au fost reţinute pentru ultraj la protestele din Piaţa Victoriei apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax