EDITORIAL: Piata de constructii a iesit din recesiune tehnica

Biroul european de statistica Eurostat certifica faptul ca, dupa primele doua trimestre consecutive de scadere secventiala din 2014 piata de constructii din Romania a intrat in recesiune tehnica, insa datele rectificate, aferente intervalului iulie-septembrie 2014, precum si cele nou-anuntate, din ultimul trimestru al anului trecut, sunt pozitive, raportandu-se astfel majorari pe baze secventiale ce au imprimat pietei nationale un trend ascendent. Astfel, intregul sector a iesit din starea temporara de criza, care a persistat totusi din octombrie 2013 pana in iunie 2014, ceea ce inseamna ca pentru anul in curs perspectivele sunt intrucatva favorabile. Totodata, sporirea oarecum neasteptata a volumului lucrarilor din decembrie 2014 (fata de precedentele 30 de zile) situeaza din nou piata nationala de constructii pe prima pozitie in topul cresterii din UE, fiind astfel intrerupta tendinta descendenta punctuala, din iulie si octombrie. Astfel, in ultima luna a anului trecut, depasind estimarile initiale ale analistilor, piata constructiilor din Romania a consemnat cea mai accentuata crestere in randul statelor din Uniunea Europeana, raportand o sporire de +7,2%. Pe baze anuale de comparare s-a remarcat o apreciere si mai consistenta (+15%), astfel incat Romania a fost inclusa tot pe prima pozitie in clasamentul tarilor in care lucrarile de constructii au … citeste mai mult

Source:: Agenda Constructiilor