Policolor vinde către un investitor imobiliar un teren de 13,9 ha pe care este amplasată fabrica

Policolor va vinde către un dezvoltator imobiliar terenul aferent platformei industriale pe care o deţine în Bucureşti, amplasată în Bulevardul Theodor Pallady, facilităţile de producţie şi activităţile administrative urmând să fie relocate în zona de vest a Capitalei.
“Policolor a agreat vânzarea terenului din Theodor Pallady, aflat în proprietatea sa, către un dezvoltator imobiliar. Vânzarea efectivă se va derula pe parcursul a trei ani, perioadă în care fabrica Policolor va continua să funcţioneze în actuala locaţie. Fndurile rezultate în urma acestei tranzacţii, cu implementare pe termen mediu, urmează să fie direcţionate către dezvoltarea unei noi platforme, proiect pe care Policolor intenţionează să îl demareze. Platforma prevede şi construcţia unei noi fabrici de producţie de vopsele, pentru care se aşteaptă deja avizele pentru demararea lucrărilor”, a declarat Marius Văcăroiu, CEO Policolor-Orgachim.

Citeste mai multe detalii MEDIAFAX