
stirile imobiliare
„Am reflectat luni întregi. Nu m-am trezit într-o dimineaţă şi am decis că mă retrag. Am vrut să-mi închei cariera pe culmile succesului, după ce am câştigat La Liga şi Champions League. Nu am vrut să ajung să joc la Madrid când eram deja pe o pantă descendentă”, a spus Kroos.
Germanul a subliniat importanţa poziţiei de mijlocaş central în fotbalul modern: „Când un mijlocaş defensiv lipseşte, se simte imediat. Uitaţi-vă la Manchester City fără Rodri”.
Kroos a mărturisit că, după retragere, a devenit suporter al Real Madrid şi a observat dificultăţile echipei în sezonul recent.
În ceea ce priveşte presiunea mediatică, Kroos a recunoscut că aceasta există peste tot: „Criticile pot fi nedrepte şi pot afecta jucătorii care nu sunt puternici mental. Dar fiecare trebuie să înţeleagă că presa doar îşi face treaba”.
Articolul Toni Kroos despre retragere: Am preferat să mă retrag înainte să mă trimită cineva pe bancă apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Fostul mijlocaş de la Real Madrid, germanul Toni Kroos, a declarat într-un interviu publicat sâmbătă pentru El País Semanal că a ales să se retragă în vârf de formă, dorind să evite situaţia în care un antrenor l-ar fi considerat inutil şi l-ar fi lăsat pe banca de rezerve.
Articolul Toni Kroos despre retragere: Am preferat să mă retrag înainte să mă trimită cineva pe bancă apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax