
stirile imobiliare
Purtătorul său de cuvânt, Mahmoud Bassal, a declarat că un cartier din oraşul Gaza, situat în nordul teritoriului palestinian, a fost supus unui bombardament intens de când Netanyahu şi-a prezentat planul de a „prelua controlul” asupra enclavei, pe data de 7 august.
„Estimăm că peste 50.000 de persoane au rămas în cartierul Zeitoun, majoritatea fără apă sau hrană”, a spus el, acuzând Israelul de „curăţare etnică”. „Echipele noastre nu au acces la răniţi”, a adăugat el.
Din cei 22 de palestinieni ucişi, nouă ar fi fost ucişi în apropierea a două centre de distribuire a ajutoarelor umanitare din sudul şi nordul teritoriului, a mai spus el. Alţi şase palestinieni, dintre care trei copii, au murit în două atacuri asupra taberei de refugiaţi Bureij şi a zonei al-Mawassi. „Locuitorii nu au unde să se refugieze. Situaţia este catastrofală”, a adăugat Mahmoud Bassal.
Vineri, armata israeliană a confirmat că trupele sale desfăşoară o serie de operaţiuni la periferia oraşului Gaza.
Articolul 22 de morţi în urma atacurilor israeliene în Gaza, anunţă Apărarea Civilă apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
22 de palestinieni, inclusiv copii, au fost ucişi în urma atacurilor israeliane din Fâşia Gaza în ultima săptămână, potrivit Apărării Civile, citată de AFP.
Articolul 22 de morţi în urma atacurilor israeliene în Gaza, anunţă Apărarea Civilă apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax