Piața rezidențială indică în ultimele 18 luni semne clare de revenire, de la o stabilizare a prețurilor la reluarea dezvoltărilor imobiliare sau relaxarea creditării. În acest context, segmentul locuințelor de lux cunoaște și el revigorarea în condițiile în care persoanele potente financiar au înțeles momentul prielnic pentru achiziții imobiliare, dezvoltatorii manifestă disponibilitatea de a livra proiecte adaptate cerințelor clienților, iar prețurile din piață sunt unele echitabile.
Ce înseamnă însă cu adevărat o locuință de lux și cum o putem recunoaște? Un astfel de imobil nu este doar sinonim cu luxul opulent, ci ar trebui să fie un mix echilibrat între mai multe criterii.
1. Calitatea construcției și finisajele
Proiectul rezidențial în care intenționezi să te muți trebuie să aibă garanția calității în ceea ce privește construcția, de la structura de rezistență până la detaliile de finisaje. Dacă în cazul calității construcției, definitorii sunt aspecte majore, precum rezistența structurii sau sistemul de hidro-izolație, diferența pentru ansamblurile de lux o fac finisajele. Pe lângă calitatea execuției acestora, țara de proveniență sau renumele producătorului sunt elemente de luat în calcul: plăci ceramice Marazzi, căzi Jacuzzi, obiecte sanitare Philippe Starck sau parchet Berti din Italia sunt doar câteva exemple de branduri de top în materie de finisaje.
Nu în ultimul rând, stilul finisajelor disponibile în pachetul standard ar trebui luat în considerare. Finisajele ar trebui să transmită clar calitate și rezistență, dar stilul ar trebui să fie unul neutru pentru a se preta gusturilor oricărui locatar și a putea personaliza ușor apartamentul.
2. Arhitectura clădirii
Un ansamblu rezidențial de lux ar trebui să iasă în evidență nu doar la interior, ci și la exterior. Clădirea ar trebui să fie un reper pentru o zonă, o construcție-statement, cu o arhitectură aparte. Frecvent, dezvoltatorii unor astfel de proiecte acordă atenție mărită design-ului interior al apartamentelor, dar nu și imaginii exterioare. Printre elementele de arhitectură care pot scoate din anonimat o clădire de locuințe, putem aminti formele deosebite ale clădirii, o combinație aparte de materiale de construcție pentru fațade, cum ar fi pereții-cortină și cărămida aparentă, înălțimea clădirii sau trecerea de la vechi la nou, respectând arhitectura zonei.
„Cu certitudine, clienții apartamentelor de lux sunt interesați de calitate și iau în calcul criteriul de <<value for money>> pentru locuința lor, dar pe lângă criteriile raționale, le iau în calcul și pe cele emoționale sau care țin de design. De exemplu, primul motiv pentru care clienții se orientează spre Evocasa Selecta, ansamblul premium din portofoliul Adama, este arhitectura deosebită a proiectului”, declară Alina Necula, Head of Marketing & Sales Adama Group, dezvoltator imobiliar.
3. Suprafețe și compartimentări
Într-o piață dominată de criteriul celui mai mic preț, ceea ce influențează automat și suprafețele apartamentelor, un apartament de lux ar trebui să fie sinonim cu suprafețe generoase atât la interior, câr și la exterior. Un etalon în acest sens ar putea fi apartamentele de 2 camere care pot ajunge în cazul locuințelor de lux la 95 mp, dublu față standardul mediu din piață, sau apartamente de 3 camere care depășesc ușor 120 mp.
Alte criterii care individualizează un apartament premium sunt formele și compartimentările. Chiar și nemobilat, un apartament de lux are un anumit design, este dominat de linii curbe, spații vitrate extinse și forme deosebite, nu configurațiile drepte, specifice apartamentelor din clasa medie. Pentru viitorul locatar, un astfel de design va fi cu siguranță o provocare de amenajare interioară pentru ca, la final, să poarte amprenta proprietarului.
Un apartament de lux ar trebui să vină însoțit și de o terasă de mari dimensiuni, ce poate depăși inclusiv suprafața apartamentului, având astfel posibilitatea ca, în 150 mp de exemplu, să îți amenajezi și propria grădină privată, și o zonă de lounge pentru socializarea cu prietenii.
4. Localizarea proiectului
Nu doar standardul la care este realizat ansamblul în interior și la exterior este important, ci și zona în care este amplasat. Printre zonele recunoscute în București pentru tradiția rezidențială, calitatea locuirii și atmosfera aparte, se numără zona Foișorul de Foc, Primăverii sau Cotroceni.
În cazul locuințelor premium, importantă nu este neapărat conectivitatea zonei la mijloacele de transport în comun, ci mai ales apropierea de zonele de interes care să rezoneze cu stilul de viață al locatarilor: Piața Universității, Piața Romană, Opera Română sau Teatrul Național.
5. Comunitatea selectă
Un proiect de lux este definit și de comunitatea de locatari pe care o are. Din gama clienților care se pretează unui astfel de ansamblu rezidențial, se numără avocații, notarii, doctorii, oameni de afaceri care achiziționează apartamentul pentru locuire sau ca investiție, expați care preferă locuința proprie în dauna unei camere de hotel.
Despre Adama
Adama este un dezvoltator de top, activ în România, Moldova, Ucraina şi Turcia. Compania a construit până în prezent peste 1.700 de apartamente și câteva zeci de mii de metri pătrați de spații comerciale și birouri, în cadrul a numeroase proiecte finalizate: în București – Evocenter One, Evocasa Armonia, Edenia Titan, Evocasa Optima, Evocasa Selecta, în Ploiești – Evocasa Orizont, Bacău – Evocasa Completa, Brașov – Evocasa Viva, Iași – Copou Bellevue și Cluj. Numărul unităților vândute de către Adama se ridică la peste 1.200.