
stirile imobiliare
„Banca Europeană de Investiții (BEI) va investi 30 de milioane de euro în parcul eolian Peștera II din Dobrogea, un proiect dezvoltat de compania românească Radramo Power, care va avea o capacitate instalată uriașă, de până la 400 MW, suficientă pentru a alimenta peste 1,4 milioane de gospodării anual. Costurile totale ale investiției vor fi de aproximativ 500 de milioane de euro”, a scris Burduja, pe rețeaua de socializare.
Ministrul Energiei a precizat că parcul eolian s-a calificat anul trecut și pentru mecanismul de sprijin prin contracte pentru diferență, pus la punct de Ministerul Energiei, împreună cu alte instituții din sector: „în total, am licitat 1500MW (1000MW eolian, 500MW solar), iar anul acesta vom lansa a doua rundă, pentru 3500MW (2000MW eolian, 1500MW solar). Energie curată și ieftină pentru facturi mai mici”.
Mai mult, el a dat detalii despre prețurile la energie: „astăzi, România are un preț foarte bun la energia electrică: 85,20 EUR/MWh. Mult mai mic decât Germania (125 EUR), Franța (121 EUR), Polonia (130 EUR) sau Finlanda (174 EUR). În Vestul Europei, prețurile sunt mai mari, iar în Nord fluctuațiile sunt uriașe – de la 43 EUR în Norvegia la peste 170 EUR în Finlanda”.
„Pe scurt, România se clasează în topul celor mai ieftine 5 piețe de energie electrică în această zi. România nu doar că are prețuri bune, dar a exportat astăzi și aproape 2000MW. La această oră, energia eoliană contribuie cu o treime din toată energia produsă de România — mai știți cum ‘centralele eoliene nu produc energie și au câmpuri electromagnetice care distrug totul’? Mda, exact. România are tot interesul să își mărească capacitățile de producție și să își diversifice mixul energetic. Nimeni nu s-a gândit vreodată să abandoneze energia verde, iar cine interpretează astfel pozițiile mele sau ale altor lideri europeni, care îndeamnă la echilibru pentru recâștigarea competitivității Europei, pierde din vedere ansamblul. Avem nevoie de energie sigură, accesibilă și curată — în această ordine de priorități!”, a scris, de asemenea, Sebastian Burduja.
Articolul Burduja: BEI investește 30 milioane de euro în parcul eolian Peștera II din Dobrogea apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat, joi, pe Facebook, „două vești bune din sectorul energetic, pe componenta de energie verde”, referindu-se la investiția de 30 de milioane de euro în parcul eolian Peștera II, din Dobrogra, dar și referitor la prețurile la energie.
Articolul Burduja: BEI investește 30 milioane de euro în parcul eolian Peștera II din Dobrogea apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax