
stirile imobiliare
„Pentru moment, eu apreciez politica pe care președintele interimar a făcut-o. Pentru moment, poziția României a fost una corectă. Și față de o parte, și față de cealaltă parte”, a spus Nicușor Dan la Digi 24.
Întrebat despre relațiile sale cu liderii europeni și ce lider european i-ar răspunde la telefon în acest moment, Nicușor Dan a răspuns: „În momentul acesta, probabil că niciunul”, pentru că liderii europeni „nu doresc să se implice în campanii electorale din România”.
Când a fost presat să menționeze o relație apropiată cu vreun lider european, Dan a spus: „Am o relație foarte bună, în opinia mea, cu ambasadorii statelor europene din România”.
Pe tema reînarmării Europei, Dan a recunoscut că „România a fost mult timp absentă la masa negocierilor, deși a subliniat că țara noastră cheltuiește peste 2% din PIB pentru apărare.
Candidatul independent a menționat oportunitatea României de a atrage producție militară pe teritoriul său, dar a oferit puține detalii concrete despre cum ar putea realiza acest lucru, limitându-se la afirmația că „o să urmeze o negociere în care România trebuie să își pună punctul de vedere”.
Articolul Alegerea lui Nicușor Dan, între Europa și SUA: Depinde de la caz la caz apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Nicușor Dan, întrebat ce ar alege între Europa și SUA, răspunde: „Depinde de la caz la caz. Pentru moment, poziția României a fost una corectă”.
Articolul Alegerea lui Nicușor Dan, între Europa și SUA: Depinde de la caz la caz apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax