
stirile imobiliare
Camera inferioară a parlamentului Germaniei dezbate marți cu privire la o creștere masivă a împrumuturilor care ar putea stimula cea mai mare economie a Europei.
Conservatorii și social-democrații (SPD), care sunt în discuții pentru a forma o coaliție după alegerile de luna trecută, vor să creeze un fond de 500 de miliarde de euro pentru infrastructură și să relaxeze regulile de împrumut consacrate prin Constituție, pentru a permite cheltuieli mai mari pentru securitate.
Dacă vor fi adoptate, măsurile vor modifica în mod radical conservatorismul fiscal din Germania, respectat de decenii, potrivit Reuters. De asemenea, măsurile ar putea întări zona euro și moneda europeană.
În cazul în care proiectul trece de camera inferioară a parlamentului, acesta are nevoie și de aprobarea de la camera superioară. Totuși, membrii viitoarei coaliții de guvernare, în care sunt incluși și Verzii, au decis să voteze proiectul și au destule voturi pentru aprobare.
Articolul Parlamentul german dezbate creșterea record a cheltuielilor privind securitatea și infrastructura apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Parlamentul german va dezbate marți o propunere legislativă pentru creșterea fără precedent a cheltuielilor privind securitatea și infrastructura. De asemenea, parlamentarii ar putea adopta o prevedere pentru relaxarea regulilor stricte legate de împrumuturile statului.
Articolul Parlamentul german dezbate creșterea record a cheltuielilor privind securitatea și infrastructura apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax