
stirile imobiliare
„Fără să aibă absolut nicio bază legală pentru a face asta, președintele interimar Ilie Bolojan a chemat la ordine reprezentanții instituțiilor și autorităților publice responsabile cu organizarea alegerilor prezidențiale din luna mai”, spune Dan Tanasă, de la AUR, într-un comunicat de presă.
Potrivit Administrației Prezidențiale, la întâlnirea de la Cotroceni au participat premierul Marcel Ciolacu, vicepremierii Marian Neacșu și Cătălin Predoiu, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Ana Cristina Tinca, președintele interimar al Autorității Electorale Permanente, Zsombor Vajda, vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului, Valentin Alexandru Jucan, președintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, Valeriu Zgonea, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Csaba Ferenc Asztalos, și directorul Directoratului Național de Securitate Cibernetică, Dan Cîmpean.
„Ulterior, opinia publică a fost informată cu privire la faptul se înființează un grup de lucru pentru o bună coordonare și colaborare între AEP, BEC, CNA și ANCOM. Care este responsabilitatea legală a ANCOM în organizarea alegerilor prezidențiale din luna mai? Absolut niciuna. ANCOM este o autoritate publică autonomă, aflată sub controlul Parlamentului României, cu rol de reglementare și supraveghere în domeniul comunicațiilor electronice și serviciilor poștale. Ce caută ANCOM la o discuție despre alegerile prezidențiale? Activitatea ANCOM a fost complet alterată sub comanda lui Valeriu Zgonea, instituția fiind pregătită să devină o bâtă politică în mâna coaliției PSD-PNL-UDMR. Mai mult, Guvernul Ciolacu pregătește un minister al adevărului care, sub coordonarea lui Valeriu Zgonea, să instrumenteze cenzurarea rețelelor de socializare, singurul loc unde românii mai pot avea acces liber la informații. Despre ce alegeri libere putem discuta atâta timp cât un politruc politic condamnat penal, despre care instanța a spus că trebuie neapărat să execute pedeapsa în penitenciar, este pus de coaliția PSD-PNL-UDMR să coordoneze un minister al adevărului care să cenzureze conținutul rețelelor de socializare?”, a declarat deputatul Dan Tanasă, purtătorul de cuvânt al AUR.
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a convocat, luni, la Palatul Cotroceni autoritățile și instituțiile publice cu responsabilități în organizarea alegerilor prezidențiale.
Pregătirile sunt în grafic atât pe componenta internă, cât și pe cea externă și se urmărește consolidarea instituțiilor pentru a asigura aplicarea legislației, inclusiv a celei electorale, și în mediul online, reiese din concluziile întâlnirii de la Palatul Cotroceni pe tema organizării alegerilor.
„S-a discutat despre organizarea propriu-zisă a alegerilor. În plan intern, AEP și MAI au confirmat ca sunt în grafic. În plan extern, s-a convenit să avem cel puțin același număr de secții de vot, să nu fie probleme din acest punct de vedere, mai ales că în Polonia și Portugalia se suprapun cu alegeri interne. Până la sfârșitul lunii martie vor fi definitivate locațiile pentru secțiile de vot și comunicate public. În ceea ce privește desfășurarea campaniei electorale în mediul online, instituțiile competente trebuie să aplice legile în vigoare, pentru combaterea conținutului ilegal”, a transmis Adiministrația Prezidențială.
Participanții la întâlnirea de la Cotroceni au convenit să înființeze un grup de lucru pentru o bună coordonare și colaborare între AEP, BEC, CNA și ANCOM.
„Au fost abordate aspectele logistice. Pregătirile sunt în grafic atât pe componenta internă, cât și pe cea externă. Se urmărește consolidarea instituțiilor pentru a asigura aplicarea legislației existente, inclusiv a celei electorale, și în mediul online”, potrivit concluziilor întâlnirii de la Palatul Cotroceni.
Articolul Tanasă (AUR), despre concluziile de la Cotroceni: Coaliția pregătește cenzurarea rețelelor sociale apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
„Coaliția PSD-PNL-UDMR pregătește cenzurarea rețelelor de socializare sub comanda unui politruc condamnat penal”, spune Dan Tanasă, purtător de cuvânt AUR, după concluziile întâlnirii de la Cotroceni, unde s-a convenit să înființeze un grup de lucru alături de AEP, BEC, CNA și ANCOM, pentru alegeri.
Articolul Tanasă (AUR), despre concluziile de la Cotroceni: Coaliția pregătește cenzurarea rețelelor sociale apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax