
stirile imobiliare
Astfel, până joi la ora 8.00, valorile termice diurne vor fi mai scăzute față de ziua precedentă, dar în continuare peste normele caracteristice datei. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 19 grade, iar cea minimă va fi de 9…10 grade. Cerul va avea înnorări și trecător, cu o probabilitate mai mare după-amiaza și seara va ploua. Vântul va sufla moderat cu ușoare intensificări noaptea.
De joi până vineri dimineața, vremea va fi ușor mai caldă decât în mod caracteristic datei. Cerul va avea înnorări și temporar va ploua. Vântul va avea temporar intensificări, cu viteze mai mari în partea a doua a intervalului (45…55 km/h).
Temperatura maximă va fi 16…18 grade, iar cea minimă de 7…9 grade.
De vineri până sâmbătă la ora 8.00, vremea va fi în general închisă și va deveni normală din punct de vedere termic. Temporar va ploua, mai ales sub formă de aversă, iar cantitățile de apă vor putea fi însemnate. Vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 50…55 km/h. Temperatura maximă va fi de 13…15 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 7 grade.
Sâmbătă, până la ora 18.00, valorile termice se vor situa în jurul celor caracteristice datei. Cerul va avea înnorări și vor mai fi condiții ca trecător să plouă slab. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi în jur de 14 grade.
Articolul Ploi și maxime de 19 grade, până sâmbătă, în Capitală apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Maximele vor ajunge la 19 grade Celsius și vor fi ploi, se arată în prognoza specială pentru Capitală, emisă miercuri de ANM și în vigoare până sâmbătă.
Articolul Ploi și maxime de 19 grade, până sâmbătă, în Capitală apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax