
stirile imobiliare
Este vorba de Spania, Germania, Anglia, Țările de Jos, Norvegia, Danemarca, Muntenegru și România.
Potrivit FRF, cele opt echipe vor fi distribuite prin tragere la sorți, organizată pe 15 aprilie la Casa Fotbalului, în două grupe, urmând ca primele două clasate din fiecare grupă să meargă în semifinalele turneului. Toate partidele Euro U19 se vor disputa pe stadioanele Giulești, CSN „Arcul de Triumf”, „Anghel Iordănescu” din Voluntari și „Ilie Oană” din Ploiești.
Începând cu data de 24 aprilie, fanii fotbalului vor putea achiziționa bilete pentru turneul din luna iunie. Prețurile biletelor sunt accesibile, de 4 euro pentru faza grupelor, 5 euro pentru semifinale și 7 euro pentru finală.
România va organiza în perioada 13-26 iunie 2025 ediția cu numărul 72 a Campionatului European Under 19, naționala noastră fiind calificată astfel direct la turneul final.
Articolul Echipele calificate la Euro U19 găzduit de România în această vară apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
A fost stabilită lista naționalelor calificate la Euro U19, competiție găzduită în această vară de România.
Articolul Echipele calificate la Euro U19 găzduit de România în această vară apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax