
stirile imobiliare
„Trebuie să reformăm alegerile”, a declarat președintele SUA marți, în timp ce semna ordinul la Casa Albă, relatează sursa citată. El a adăugat că „Țara aceasta este atât de bolnavă din cauza alegerilor, a alegerilor false și alegerilor proaste, încât o să remediem acest lucru într-un fel sau altul”.
Conform noii directive, pe formularul de vot federal, alegătorii vor fi întrebați întâi despre cetățenia lor. Dispozițiile lui Trump prevăd și interzicerea numărării buletinele sosite după ziua alegerilor, iar sancțiunea pentru nerespectarea acestei cerințe este retragerea finanțării federale.
Ordinul lui Trump va fi contestat
În timp ce Casa Albă spune că ordinul lui Trump ar preveni implicarea cetățenilor străini în alegerile din SUA, Public Citizen, ONG american care luptă împotriva abuzului de putere a guvernului, susține că instrucțiunile lui Trump vor fi contestate: „Acesta este un atac evident asupra democrației și o preluare autoritară a puterii”, a declarat Lisa Gilbert, din partea casei de avocatură a Public Citizen.
Grupurile civice consideră că ordinul lui Trump va priva anumite grupuri de cetățeni de dreptul lor la vot, în special persoanele de culoare, ,,având în vedere că mulți dintre aceștia nu au acces la pașapoarte sau alte acte de identitate necesare”.
Public Citizen a subliniat că aproximativ 146 de milioane de americani nu dețin un pașaport, iar cercetările Centrului Brennan pentru Justiție (care se concentrează pe protejarea drepturilor constituționale) au arătat că 9% dintre cetățenii americani eligibili pentru vot, adică 21,3 milioane de persoane, nu au o dovadă a cetățeniei „ușor accesibilă”.
Trump, constante semne de întrebare asupra sistemului de vot american
Trump a ridicat constant semne de întrebare asupra sistemului electoral american și continuă să susțină – fără dovezi, scrie Reuters – că pierderea alegerilor în fața președintelui democrat Joe Biden, în 2020, ar fi fost cauzată de o fraudă electorală masivă.
Camera Reprezentanților din Congresul Statelor Unite, controlată de republicani, a adoptat, în 2024, un proiect de lege ale cărui prevederi ar fi interzis celor ce trăiesc pe teritoriul SUA, dar nu au dobândit încă cetățenia americană, să se înregistreze pentru a vota la alegerile federale, o practică deja ilegală. Proiectul nu a trecut de Senat, care era atunci sub controlul democraților.
În ultimii ani, republicanii au căutat să impună restricții mai stricte asupra votului, în timp ce democrații au promovat măsuri care să ușureze procesul electoral, cum ar fi accesul la buletinele de vot prin corespondență și posibilitatea de a vota anticipat.
Articolul Trump cere dovada cetățeniei americane celor care votează apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Un ordin executiv, semnat marți de Donald Trump, urmează să impună alegătorilor să demonstreze că sunt cetățeni americani ca să poată vota și să interzică statelor numărarea buletinelor de vot prin corespondență, care sosesc după ziua alegerilor. Ordinul ar putea, de asemenea, să retragă finanțarea federală de la statele care nu respectă aceste cerințe, potrivit agenției Reuters, care precizează că reprezentanții Casei Albe susțin că ordinul lui Trump ar preveni implicarea cetățenilor străini în alegerile din SUA.
Articolul Trump cere dovada cetățeniei americane celor care votează apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax