
stirile imobiliare
În urma impactului, trei persoane au rămas încarcerate în autoturism, iar echipajele de intervenție lucrează la fața locului pentru extragerea și acordarea primului ajutor victimelor.
„La locul solicitării s-au deplasat de urgență o autospecială de intervenție și stingere cu apă și spumă dotată cu modul de descarcerare și acordare a primului ajutor, o autospecială de descarcerare, o ambulanță de prim ajutor calificat, ambulanța de terapie intensivă mobilă, precum și un echipaj medical de la Serviciul de Ambulanță Județean Iași”, a precizat ISU Iași.
Articolul Accident feroviar în județul Iași: Trei persoane încarcerate apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Un grav accident feroviar s-a produs vineri seara în orașul Podu Iloaiei din județul Iași, pe traseul spre localitatea Erbiceni, după ce un autoturism a fost lovit de un tren, anunță reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Iași.
Articolul Accident feroviar în județul Iași: Trei persoane încarcerate apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax