
stirile imobiliare
Potrivit unui comunicat al ANPC, au fost analizate peste 20 de sortimente de cozonaci, produse de unități proprii sau furnizori din sectorul privat pentru rețele precum Carrefour, Auchan, Mega Image, Penny.
„S-au identificat produse care conțin până la 21 de aditivi diferiți, inclusiv în aluat, umplutură și glazură. Acest lucru ridică semne de întrebare privind originea naturală cât și calitatea produselor, mai ales în cazul produselor prezentate drept «tradiționale» sau «de casă» ”, se arată în comunicat.
De asemenea, comisarii arată că numeroase produse utilizează premixuri fără a menționa proporția reală de ingredient activ (ex: nucă), ceea ce poate induce în eroare consumatorul cu privire la conținutul real al umpluturii. În unele cazuri, umpluturile nu sunt menționate în denumirea produsului, iar procentul efectiv de nucă este net inferior percepției create.
Cum spun autoritățile că trebuie să fie afișate conținutul și cantitățile pe ambalaj
„Dacă în denumirea produsului se regăsește oricare dintre ingredientele următoare: nucă/rahat/stafide/cacao/ mac este imperios ca în lista de ingrediente să se regăsească ponderea/cantitatea lor în produsul finit. Deopotrivă, indicarea cantității/ponderii în lista de ingrediente se menționează și în cazul în care ingredientele următoare: nucă/rahat/stafide/cacao/mac se regăsesc pe ambalaj evidențiate prin desene sau grafică”, transmite ANPC.
Comisarii atrag de asemenea atenția că în orice cicumstanță consumatorului trebuie să i se furnizeze informații într-un mod complet și precis pentru a face o alegere în cunoștință de cauză și că mentionarea alergenilor în lista ingredientelor nu este suficientă atâta timp cât nu sunt puși în evidență printr-un set de caracteristici grafice care îi diferențiază clar de restul listei de ingrediente, de exemplu prin font, stilul caracterelor sau culoarea de fond.
Specialiștii arată că, în mai multe cazuri, deși declarația nutrițională este prezentă, nu respectă ordinea obligatorie a nutrienților conform Regulamentului UE, în special în ceea ce privește poziționarea fibrelor.
ANPC le oferă cumărătorilor următoarele sfaturi:
Citiți cu atenție eticheta de produs, aceasta ar trebui să vă ofere toate informațiile pe care le doriți și de care aveți nevoie pentru a lua decizia achiziționării;
Achiziționarea produselor se va face numai din locuri autorizate, unde spațiile de comercializare trebuie să fie în permanență curate și bine întreținute;
Personalul care comercializează produse de patiserie trebuie să poarte echipament de protecție sanitară, respectiv halat de protecție și bonetă, iar manipularea produselor să se facă cu mâinile acoperite de mănuși curate sau de unică folosință;
Produsele de patiserie neambalate se vor vinde din recipiente curate, la adăpost de praf și de insecte, fiind servite numai cu ustensile speciale. Este interzis a se permite consumatorilor să aleagă produsele cu mâna;
Produsele de patiserie trebuie să aibă menționate pe etichetă, obligatoriu, lista ingredientelor alergene, precum și prezența anumitor premixuri, în compoziție, sau a unor ingrediente care le înlocuiesc pe cele clasice;
Pentru produsele de patiserie preambalate, data durabilității minimale este stabilită de producător și se va inscripționa pe etichetă/ambalaj.
Articolul ANPC a controlat cozonacii din supermarketuri: Chiar și 21 de aditivi în unele produse apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Produse care conțin până la 21 de aditivi diferiți, inclusiv în aluat, umplutură și glazură, au identificat comisarii ANPC în urma verificărilor făcute la cozonacii vânduți înainte de Paște în marile lanțuri de magazine.
Articolul ANPC a controlat cozonacii din supermarketuri: Chiar și 21 de aditivi în unele produse apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax