
stirile imobiliare
„Dragi fraţi şi surori, cu profundă tristeţe trebuie să anunţ moartea Sfântului nostru Părinte Francisc”, a anunţat cardinalul Kevin Farrell pe canalul TV al Vaticanului.
„La 7:35 în această dimineaţă, episcopul Romei, Francisc, s-a întors la casa Tatălui”, a adăugat el.
Francisc a fost al 266-lea episcop al Romei şi papă al Bisericii Catolice, ales la 13 martie 2013 de către conclavul cardinalilor. Din 1998 a fost arhiepiscop de Buenos Aires. A fost primul papă neeuropean după papa Grigore al III-lea.
De asemenea, a fost primul papă originar de pe continentul american şi primul papă iezuit.
El s-a născut în Buenos Aires într-o familie de emigranţi italieni, fiind unul dintre cei cinci copii ai unui muncitor de cale ferată italian. A studiat chimia la Buenos Aires, apoi a urmat cursurile seminarului din cartierul Villa Devoto (Buenos Aires). La 11 martie 1958 a devenit novice în ordinul iezuit. A revenit în Argentina, unde a obţinut licenţa în filosofie la Colegio Máximo San José din San Miguel (Buenos Aires), apoi a predat literatură şi psihologie la Colegio de la Inmaculada din Santa Fe şi la Colegio del Salvador din Buenos Aires.
În anul 1992 a fost numit episcop auxiliar de Buenos Aires.
În consistoriul din 21 februarie 2001 papa Ioan Paul al II-lea l-a ridicat la demnitatea de cardinal.
În data de 14 martie 2013, prima zi de după alegerea sa în funcţia de episcop al Romei şi papă al Bisericii Catolice, a vizitat Bazilica Santa Maria Maggiore şi s-a închinat icoanei Salus populi Romani. La întâlnirea cu jurnaliştii din data de 16 martie 2013 a arătat că şi-a ales numele de papă în amintirea lui Francisc de Assisi.ş29ţ Cu aceeaşi ocazie a spus că i s-a sugerat să-şi ia numele de Adrian, în semn de continuitate cu papa Adrian al VI-lea.
Slujba de inaugurare a pontificatului său a avut loc la 19 martie 2013.
Papa Francisc vorbea cursiv următoarele limbi: spaniolă, limba oficială a Argentinei, italiana – limba maternă a părinţilor -, engleza, franceza, latina, germana, limbă în care şi-a redactat teza de filosofie.
Papa Francisc a vizitat România în perioada 31 mai-2 iunie 2019, sub genericul „Să mergem împreună!”
Articolul Papa Francisc a murit, anunţă Vaticanul apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Papa Francisc, primul lider latino-american al Bisericii Romano-Catolice, a murit, a anunţat luni Vaticanul într-o declaraţie video, relatează Reuters. Avea 88 de ani şi supravieţuise recent unei crize grave de pneumonie dublă.
Articolul Papa Francisc a murit, anunţă Vaticanul apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax