
stirile imobiliare
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat alocarea fondurilor pentru reabilitarea unui drum județean din comuna Cârțișoara, județul Sibiu, care va fi folosit în cadrul unui exercițiu militar NATO în tomana acestui an.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor publice și Administrației a acordat aproximativ 1.5 milioane de lei pentru reabilitarea drumului din comuna Cârțișoara, județul Sibiu.
Autoritățile urmează să efectueze lucrări de pietruire a șoșelei care face legătura între Drumul Național 7C și comuna Cârțișoara. Termenul limită estimat de finalizare a lucrărilor este finalul lunii octombrie, anunță ministerul.
Cseke Attila a declarat „Acest obiectiv este strategic întrucât această rută este necesară desfășurării, în această toamnă, a unui exercițiu NATO la care vor participa militari din state aliate”.
Articolul Drum județean din Sibiu, folosit într-un exercițiu NATO, reabilitat de Ministerul Dezvoltării apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Ministerul Dezvoltării a alocat fonduri pentru reabilitarea unui drum strategic din comuna Cârțișoara, Sibiu, care va fi utilizat într-un exercițiu militar NATO programat pentru toamna acestui an.
Articolul Drum județean din Sibiu, folosit într-un exercițiu NATO, reabilitat de Ministerul Dezvoltării apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax