
stirile imobiliare
„Este profund inuman ca iniţiative în sprijinul pacienţilor oncologici să fie blocate ani de zile de Primăria Municipiului Bucureşti. Federaţia Asociaţiei Bolnavilor de Cancer deplânge întârzierea gravă a emiterii autorizaţiei de construire pentru un nou corp de clădire în Bucureşti, destinat pacienţilor oncologici. E regretabil că astfel de proiecte în folosul bolnavilor de cancer ajung să fie aprobate de autorităţi doar sub presiunea intensă a opiniei publice, în perioadă de campanie electorală. Este profund inuman ca iniţiative în sprijinul pacienţilor oncologici să fie blocate ani de zile de Primăria Capitalei, din pricini birocratice, care pun vieţile oamenilor pe plan secund. Nu este, din păcate, singurul caz în care administraţii locale sau instituţii centrale neglijează nevoile urgente ale pacienţilor din România, refuzându-le în fapt şansele la viaţă”, se arată în comunicat.
Federaţia salută orice iniţiativă publică sau privată care dă o şansă în plus bolnavilor de cancer: „Notăm că, indiferent dacă pacienţii oncologici se tratează la un spital de stat sau la un spital privat, cea mai mare parte a costurilor de tratament este suportată de către stat. Este deci în interesul României să aibă mai multe instituţii spitaliceşti de tratament şi mai multe paturi pentru pacienţii oncologici. Ne dorim de asemenea ca România să facă mai mult, la nivel local şi central, pentru pacienţii români – mai ales pentru cei afectaţi de maladii grave. Sperăm că această situaţie din Capitală va fi un semnal de mobilizare la nivel naţional pentru cauza bolnavilor de cancer, pentru investiţii mai rapide în vederea salvării de vieţi – atât prin prevenţie, cât şi prin tratament”.
Articolul Federaţia Bolnavilor de Cancer: Proiecte medicale sunt deblocate doar în campanie electorală apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
„Este regretabil că proiecte în folosul bolnavilor de cancer ajung să fie aprobate de autorităţi doar sub presiunea intensă a opiniei publice, în perioadă de campanie electorală”, acuză Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer într-un comunicat.
Articolul Federaţia Bolnavilor de Cancer: Proiecte medicale sunt deblocate doar în campanie electorală apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax