
stirile imobiliare
Reprezentanții IPJ Iași anunță că până duminică, în jurul orei 15.30, în județul Iași au fost înregistrate șase sesizări cu privire la posibile incidente electorale, dintre care două nu s-au confirmat. În unul din cazuri, două persoane sunt suspectate că au încercat să-i corupă pe alegători.
„În urma informațiilor apărute în mediul online, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pașcani s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că doi candidați la alegerile locale parțiale, din comuna Heleșteni, ar fi încercat să corupă alegătorii pentru a-i vota. În cauză se continuă cercetările”, a transmis Centrul de Comunicare Județean Iași.
Efectivele MAI vor continua misiunile de menținere a siguranței publice la nivelul județului Iași, cu precădere în zona secțiilor de votare, pentru ca procesul de vot să decurgă fără probleme, a precizat sursa menționată.
Articolul Iași. Două persoane sunt suspectate că au încercat să-i corupă pe alegători apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Două persoane sunt suspectate că au încercat să-i corupă pe alegători. Este vorba despre doi candidați la alegerile locale parțiale din comuna ieșeană Heleșteni. Alegerile parțiale se desfășoară duminică.
Articolul Iași. Două persoane sunt suspectate că au încercat să-i corupă pe alegători apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax