
stirile imobiliare
O discuție restrânsă între câțiva membri ai USR, printre care și Ionuț Moșteanu, dezvăluie autorul primului puci din USR, în urma căruia Nicușor Dan a fost înlăturat de la conducerea formațiunii politice pe care chiar el a fondat-o.
Aceste informații apar la scurt timp după ce, același Moșteanu, liderul deputaților USR, a pus la cale și înlăturarea Elenei Lasconi din fruntea partidului, potrivit Gândul.
În spațiul public, candidatul susținut de USR la prezidențiale, Nicușor Dan, a declarat că a plecat prin demisie din partid.
„Eu m-am certat cu el. I-am luat partidul în 2017”
Dintr-o înregistrare audio, intrată în posesia Gândul, se înțelege că lucrurile au stat cu totul altfel. Moșteanu afirmă, la întâlnirea menționată mai sus, că este unul „dintre ăia care i-au luat partidul” lui Nicușor.
„Eu m-am certat cu el. I-am luat partidul în 2017. Sunt unul dintre ăia care i-am luat partidul. L-am dat afară, l-am împins. Atunci, era mai bine să conducem noi și-a fost bine c-am condus noi partidul. Are niște lipsuri. Ce înseamnă partidul de atunci? Partidul era bine așezat, pe picioare, care funcționa, avea structuri funcționale, oameni în toată țara; unii mai buni, unii mai răi. Că nu sunt toți genii, că n-ai de unde! Dacă erau toți harnici și geniali, eram… noi conduceam toată România asta. Și, mă rog, partidul se va face țăndări și noi ne vom duce, ne vom face alt partid, sau ne ducem care încotro mai vedem sau stăm, pur și simplu, agățați de niște mandate 3 ani și mai vedem dup-aia”, spune Moșteanu pe înregistrare.
„Burduja e mai mișto decât el”
Surpriza vine de la faptul că USR-istul Moșteanu recunoaște că PNL a avut un candidat mult mai bun decât al lor la alegerile locale din 2024, însă n-a luat decât 8%, spre deosebire de Nicușor Dan, care a obținut 45%.
„Decât… Burduja, apropo! Dacă e să judecăm așa, Burduja e mai mișto decât el. La toate punctele. E smart, e destupat, e articulat e…pana mea! Dacă aș veni așa, n-aș consuma politică, m-aș uita la Nicușor, m-aș uita la Burduja, aș zice: mă, Burduja ăsta are tot ce-i trebuie! A luat Burduja 8(%), ăsta 45(%).F…g s…t!”, a mai spus Ionuț Moșteanu.
Articolul Ionuț Moșteanu, despre cum a fost dat afară Nicușor Dan din USR: L-am dat afară, l-am împins. Era mai bine să conducem noi apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Nici nu s-a răcit bine puciul pus la cale pentru îndepărtarea Elenei Lasconi de la șefia USR, că ies la iveală noi dezvăluiri despre cum i-a fost suflat partidul chiar fondatorului, Nicușor Dan, relatează gandul.ro.
Articolul Ionuț Moșteanu, despre cum a fost dat afară Nicușor Dan din USR: L-am dat afară, l-am împins. Era mai bine să conducem noi apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax