
stirile imobiliare
Cu doar câteva zile înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale, dar și cu o serie de dezbateri anterioare care au avut loc în această săptămână de campanie, candidații la președinția României au avut oportunitatea de a-și prezenta programele politice, alături de promisiunile și planurile pe care le vor adopta odată cu intrarea oficială în funcție.
Nicușor Dan, candidat independent și George Simion, președintele partidului AUR, au prezentat pe larg, atunci când au avut ocazia, ideile pe care doresc să le implementeze, care fac parte dintr-o gamă largă de domenii, inclusiv politică externă, sănătate, mediu, educație, diaspora, justiție și altele.
George Simion, liderul AUR, a reușit să intre în turul al doilea, obținând 3.862.761 de voturi (40,96%), inclusiv 587.190 de voturi din afara țării. Contracandidatul său, Nicușor Dan, a obținut 1.979.767 de voturi (20,99%), dintre care 247.388 au fost exprimate de românii din diaspora, clasându-se pe locul al doilea în finala prezidențială.
Președintele AUR, George Simion, și-a lansat programul intitulat „Reconstruim România„, un program centrat pe mai multe domenii, cum ar fi economie, educație, sănătate și politică externă.
Cu acest program, George Simion a reușit să ajungă pe primul loc după alegerile prezidențiale din primul tur, care au avut loc pe 4 mai. Pe 18 mai, românii vor alege dintre el și candidatul independent Nicușor Dan, cine va ocupa poziția de președinte al României.
Pentru informații despre atribuțiile Președintelui României, puteți citi detalii suplimentare AICI.
Votul pentru alegerile prezidențiale din României a început deja în diaspora, încă din 15 mai, ora 22:00. Mai multe informații despre cum arată buletinul de vot pentru turul al doilea din 18 mai, puteți citi AICI.
Politică externă
Sub deviza „Demnitate pentru români în Europa și pe scena globală”, partidul AUR, condus de candidatul la președinție George Simion, și-a stabilit ca obiectiv pentru următorii 10 ani să aducă nivelul de trai din România la media Uniunii Europene.
Partidul AUR își propune să asigure respectarea strictă a tratatelor internaționale de către partenerii europeni și euro-atlantici, reafirmând astfel rolul României ca stat aliat și membru cu drepturi depline al Uniunii Europene.
De asemenea, urmărește ca toți cetățenii români să fie tratați în mod egal cu ceilalți cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, beneficiind de toate drepturile aferente, inclusiv de accesul liber în spațiul Schengen.
În plus, partidul intenționează să folosească toate instrumentele legale și instituționale pentru a bloca orice acorduri, directive sau reglementări care ar putea afecta interesele fundamentale ale României și ale românilor.
Interesul național va rămâne centrul politicii externe a României, fără compromisuri în fața tendințelor de centralizare a deciziilor la nivel european, pe care partidul le respinge ferm.
Totodată, partidul AUR își propune să apere și să sprijine comunitățile românești istorice și diaspora, stimulând totodată relațiile diplomatice, economice și comerciale cu alte state, inclusiv prin intermediul românilor de peste hotare, văzuți ca o resursă valoroasă pentru întărirea cooperării internaționale.
Susținerea Ucrainei
George Simion este un susținător al apartenenței României la NATO, însă subliniază ferm că „România nu trebuie să se implice în războaie”. El își asumă angajamentul de a menține o politică externă neutră și se opune categoric oricărei forme de implicare militară în conflicte străine.
De asemenea, candidatul a exprimat dezacordul față de decizia de a transfera sisteme de apărare către Ucraina, declarând că va pune întotdeauna pe primul loc apărarea intereselor naționale.
Economie
Din perspectivă economică, George Simion și echipa AUR își propun să reducă semnificativ povara fiscală atât pentru angajați, cât și pentru companii.
Printre obiectivele lor principale se numără creșterea graduală a salariului minim brut la 5.000 de lei în primii patru ani de guvernare, cu o indexare automată anuală în funcție de rata inflației.
Liderul AUR își propune să sprijine seniorii prin măsuri care să le asigure venituri suplimentare și integrarea activă în societate.
Concret, persoanele care aleg să continue activitatea profesională în mediul privat după împlinirea vârstei de pensionare vor fi scutite de plata contribuțiilor și impozitului pe veniturile din salarii.
De asemenea, el intenționează să mărească veniturile nete ale angajaților și să reducă sarcina fiscală asupra firmelor. Astfel, va diminua drastic taxele și contribuțiile pentru pensii, asigurări sociale și sănătate, pentru a stabili un plafon cumulat de maximum 25% din salariul angajatului pentru primele 5.000 de lei din salariul brut.
Pentru a reduce presiunea asupra mediului de afaceri, George Simion propune limitarea controalelor efectuate de instituțiile statului la o singură verificare pe an pentru fiecare agent economic, cu excepția cazurilor în care există dovezi clare ale unor nereguli.
Scopul este să permită firmelor să se concentreze pe creșterea economică și dezvoltarea afacerilor.
Tot printre promisiunile făcute de acesta, la capitolul economie, se numără și:
Respectarea principiului contributivității pentru pensii, fără creșterea vârstei de pensionare. Pensiile speciale care depășesc salariul președintelui și nu se bazează pe contributivitate vor fi impozitate cu 90% pentru suma care depășește acest prag
Simplificarea fiscalității: companiile cu o cifră de afaceri sub 5 milioane de euro vor plăti un impozit de 2% pe cifra de afaceri, iar cele peste acest prag vor fi impozitate cu 16% pe profit
Taxarea corectă a marile companii. Firmele cu o cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro vor plăti un impozit de 16% pe profit, dar nu mai puțin de 1% din cifra de afaceri, pentru a descuraja externalizarea profiturilor
Asigurarea predictibilității fiscale. Orice creștere de taxe sau introducerea de noi impozite va fi anunțată cu cel puțin doi ani înainte, pentru a oferi stabilitate mediului de afaceri
Promovarea muncii în țară. Platforma Revisal va fi extinsă pentru a include secțiuni în care firmele să-și poată publica necesarul de forță de muncă, fiind promovată atât la nivel local, cât și pentru diaspora
Educație
George Simion vrea să aducă schimbări semnificative în educație, pornind de la ideea că „Cum arată astăzi școala, va arăta mâine țara!”. El a păstrat ideile pentru educație din campania toamnei trecute, prezentate în cadrul Planului Simion pentru Educație.
Printre măsurile pe care echipa AUR, alături de Simion, își propun să le adopte, se numără și:
Redarea respectului pentru profesori prin programul național „DOMNUL TRANDAFIR”, care va include salarii mai bune, stimulente, locuințe de serviciu și mai puțină birocrație, pentru a le permite să se concentreze pe predare
Extinderea liceelor pedagogice și vocaționale, precum și școlile de arte și meserii, și să dezvolte învățământul dual, pregătind elevii pentru meserii cerute pe piața muncii
Creșterea cu 50% a numărul de studenți în următorul deceniu, în special în domenii cu deficit de specialiști
Încurajarea performanței prin schimbarea criteriilor de finanțare a învățământului, astfel încât banii să fie alocați pe baza rezultatelor și utilității economice și sociale, nu doar pe numărul de studenți
Oferirea tuturor elevilor o masă caldă zilnic, preparată din produse locale, în următorii cinci ani
Reintroducerea uniformelor școlare pentru a promova disciplina și unitatea în școli
Implementarea programului „Școala de după Școală”, cu activități extracurriculare organizate, de la sport și științe până la artă și protecție socială
Susținerea sportul de masă, de la competiții școlare până la sport de performanță, inclusiv prin reluarea Daciadelor
Creșterea numărului de unități de învățământ, astfel încât, în 10 ani, școlile să funcționeze într-un singur schimb
Modernizarea și extinderea infrastructurii școlare, cu planuri pentru construirea a 500 de clădiri noi pentru învățământul primar, gimnazial și liceal în următorul deceniu
Sprijinirea comunităților românești din diaspora, solicitând deschiderea de școli în limba română în afara țării, pe baza reciprocității
Majorarea bursei sociale pentru elevi la cel puțin un sfert din salariul minim pe economie
Sănătate
George Simion și echipa AUR propun următoarele măsuri în sănătate:
Construirea de spitale județene prin Programul „Ana Aslan”, finanțat din fonduri europene prin Compania Națională de Investiții
Relansarea Institutului Cantacuzino
Transferarea Unităților de Primiri Urgențe (UPU) din subordinea DSU la Ministerul Sănătății
Introducerea de programe naționale de prevenție și diagnostic precoce, cu seturi de analize gratuite adaptate pe grupe de vârstă
Reducerea timpului de răspuns al ambulanțelor la sub 10 minute prin creșterea parcului de ambulanțe și suplimentarea personalului medical
Decontarea serviciilor stomatologice
Extinderea rolului medicilor de familie pentru a reduce presiunea asupra specialiștilor
Corelarea salariilor medicilor cu numărul și complexitatea cazurilor tratate, precum și cu rezultatele obținute
Modernizarea policlinicilor și asigurarea decontării serviciilor, cu câte o unitate la fiecare 25.000 de români
Promovarea unui stil de viață sănătos prin acces la alimentație de calitate și activități fizice pentru toate vârstele
Despre vaccinare
În ceea ce privește vaccinarea, George Simion a avut o opinie mai controversată. În cadrul dezbaterii de la Euronews, George Simion a afirmat că pandemia de Covid-19 a fost oprită de războiul Rusiei în Ucraina, iar contracandidatul său, Nicușor Dan, l-a acuzat că „dezinformează societatea”.
„Sunt un om care a fost vaccinat cu schema de vaccinuri de la Institutul Cantacuzino. A aborda problema vaccinării ca o chestiune în care statul ştie mai bine decât părinţii cred că este profund greşit. (…) Nu ştie Marcel Ciolacu (…) nu ştie Nicuşor Dan (…) mai bine decât un părinte ce trebuie pentru copiii săi. Eu nu m-am vaccinat cu vaccinul experimental mARN, am militat pentru dreptul fiecăruia de a avea propria opţiune şi îmi voi menţine, legat de tratamentele medicale, aceeaşi poziţie”, a afirmat George Simion, în dezbaterea electorală organizată, joi seară, de Euronews.
Justiție
George Simion are o poziție critică față de DNA și DIICOT, pe care le acuză frecvent că sunt influențate politic și folosite ca „instrumente ale sistemului”.
El susține că aceste instituții nu sunt independente și că justiția din România este politizată, ceea ce subminează încrederea publicului în sistemul judiciar.
Simion a declarat că, dacă va ajunge la putere, va avea un rol activ în numirea procurorilor-șefi la DNA, DIICOT și Parchetul General, promovând o abordare în care aceste funcții sunt gestionate politic.
Pe lângă critica sa față de justiție, Simion susține că administrația publică este supradimensionată și ineficientă din cauza politizării și nepotismului.
El consideră că statul este sufocat de „paraziți” și „oameni de partid” și propune concedierea treptată a aproximativ 500.000 de angajați din administrația locală și centrală pentru a reduce birocrația și a preveni falimentul statului.
Simion a recunoscut că este vorba despre „un plan radical”, dar a subliniat că măsura nu va fi implementată „a doua zi”, ci într-un termen de 5 ani. El a afirmat că mai mulți angajați din administrația centrală și locală, membri de partid, ar trebui să fie înlăturați.
Liderul AUR argumentează că această reformă administrativă este esențială pentru a reduce corupția și a restabili încrederea cetățenilor în stat.
Alte promisiuni din programul electoral
În cadrul „Planului Simion” pentru prezidențiale, liderul AUR a inclus 200 de puncte importante, printre care și reducerea numărului de angajați la 300, formarea unui guvern cu 12 ministere și maximum 50 de secretari de stat, tăierea ajutoarelor sociale pentru persoanele apte de muncă, reducerea taxării muncii, refinanțarea creditelor cu dobândă zero, dar și altele.
Articolul Promisiunile și programul electoral al lui George Simion. Ce își propune candidatul să facă din funcția de președinte apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
George Simion și AUR propun un program electoral axat pe reformarea administrației publice, reducerea fiscalității, modernizarea educației și sănătății, protejarea intereselor naționale în politica externă și promovarea unei justiții politizate.
Articolul Promisiunile și programul electoral al lui George Simion. Ce își propune candidatul să facă din funcția de președinte apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax