
stirile imobiliare
Președintele Chinei, Xi Jinping, a spus că țara sa este „profund îngrijorată” de „escaladarea bruscă” a tensiunilor din Orientul Mijlociu, în urma atacului militar al Israelului asupra Iranului, a transmis marți agenția oficială Xinhua.
Este prima poziție publică a liderului chinez cu privire la confruntarea dintre Iran și Israel, începută vineri.
China, care are relații strânse atât pe plan diplomatic, cât și economic cu Iranul, nu este de acord cu „oricăror acte care încalcă suveranitatea, securitatea și integritatea teritorială” a altor țări.
„Conflictul militar nu este o modalitate de a rezolva problemele, iar escaladarea tensiunilor regionale nu este în interesul comun al comunității internaționale”, a afirmat Xi în timpul unei întâlniri cu președintele Uzbekistanului, Șavkat Mirzioiev, la Astana, capitala Kazahstanului.
Xi participă acolo la al doilea summit China – Asia Centrală.
El a mai declarat că toate părțile trebuie să facă pași concreți pentru a reduce cât mai repede tensiunile. De asemenea, a mai susținut deschiderea Chinei către cooperare „pentru a juca un rol constructiv în restabilirea păcii și stabilității” în regiune.
Articolul China exprimă îngrijorare față de conflictul Israel-Iran. Xi Jinping face primele declarații apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Xi Jinping își exprimă pentru prima dată îngrijorarea față de conflictul Israel-Iran. El condamnă încălcarea suveranității statelor și îndeamnă la calm.
Articolul China exprimă îngrijorare față de conflictul Israel-Iran. Xi Jinping face primele declarații apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax