
stirile imobiliare
Noul parteneriat va sprijini construcția unor centre Therme în orașe mari din Europa, cum sunt Manchester, Viena sau Düsseldorf, dar și modernizarea celor existente, inclusiv investiții suplimentare în complexul de la București, deja cel mai mare de acest tip din Europa. Fondurile vor fi direcționate și către dezvoltarea de tehnologii sustenabile, digitalizare și extinderea accesului public la servicii de wellness de ultimă generație, potrivit informațiilor furnizate miercuri de Ziarul Financiar.
Performanțele Therme Nord București, compania care administrează complexul de lângă Capitală, justifică alegerea făcută de fondul internațional de investiții CVC. Potrivit datelor Ministerului de Finanțe, compania a înregistrat în 2024 o cifră de afaceri record de 294 milioane lei, în creștere cu 22% față de anul anterior, și un profit net de 55 milioane lei, aproape dublu față de 2023. Marja de profit de aproape 20% confirmă eficiența modelului de business și potențialul de scalare la nivel internațional.
Ce face diferența la modelul Therme?
În cadrul parteneriatului, CVC și Therme Group vor deține în cote egale noua entitate Therme Horizon, care va include inițial două dintre cele mai populare destinații de wellness din Europa: Therme Erding din Germania și Therme București. Cele două destinații atrag anual peste 3,5 milioane de vizitatori. Fondul luxemburghez va investi alături de Therme Group în dezvoltarea proiectului Therme Manchester, a cărui deschidere este planificată pentru 2028 și care va deveni cea mai mare destinație de wellness cu apă din Europa.
„Aceasta nu este doar o investiţie, este un parteneriat operaţional orientat spre creştere”, a precizat István Szőke, Managing Partner la CVC, care a explicat că „integrarea de către Therme a bunăstării, sustenabilităţii şi petrecerii timpului liber experienţiale face diferența”.
Înființat în urmă cu 44 de ani, CVC Capital Partners deține active de peste 200 de miliarde de euro și este unul dintre cei mai mari investitori din lume, cu operațiuni în America de Nord, Europa și Asia. În România, și-a făcut intrarea odată cu achiziția rețelei de sănătate privată Regina Maria, realizată prin grupul finlandez Mehiläinen, în care CVC este acționar majoritar.
Articolul Therme București va fi inclus într-o investiție de 1 miliard de euro, lansată de CVC Capital Partners apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Gigantul financiar din Luxemburg CVC Capital Partners și Therme Group, dezvoltatorul unora dintre cele mai avansate centre de wellness din lume, au anunțat formarea unui parteneriat de 1 miliard de euro, care vizează extinderea la nivel european a platformei Therme. Asocierea reprezintă una dintre cele mai mari investiții private în industria de wellness și sănătate preventivă din Europa și poziționează România, prin performanțele Therme București, ca locație de referință pentru extinderea Therme în Europa.
Articolul Therme București va fi inclus într-o investiție de 1 miliard de euro, lansată de CVC Capital Partners apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax