
stirile imobiliare
Doi muncitori şi-au pierdut viaţa, iar mai mult de zece au fost răniţi, în urma unei explozii produse luni la uzina U.S. Steel din Clairton, Pennsylvania, în timp ce lucrătorii scoteau cocs din cuptoare şi pregăteau lucrări de mentenanţă, a declarat marţi Scott Buckiso, directorul de producţie al companiei.
Deflagraţia, suficient de puternică pentru a zgudui locuinţele din apropiere, a dărâmat un zid, a avariat un camion şi a trimis în aer un nor masiv de fum negru.
Conform AP, unul dintre muncitori a rămas prins sub dărâmături ore întregi şi a fost salvat de echipa specializată Pennsylvania Urban Search & Rescue Strike Team One, care a stabilizat structura şi a folosit o cameră specială pentru localizare.
Cinci persoane sunt spitalizate în stare critică, iar alte cinci au fost externate.
Guvernatorul democrat Josh Shapiro a promis o investigaţie completă şi „răspunsuri” pentru familiile victimelor, aducând un omagiu lui Timothy Quinn, 39 de ani, tată a trei copii, şi celuilalt muncitor decedat, al cărui nume nu a fost făcut public la cererea familiei.
CEO-ul U.S. Steel, David Burritt, a calificat ziua drept „extraordinar de dificilă” pentru întreaga familie a companiei şi a spus că firma colaborează cu autorităţile locale, statale şi federale pentru a stabili cauza exploziei.
Articolul Tragedie la o uzină din SUA. Doi oameni au murit iar peste zece au fost răniți apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
O explozie puternică produsă în timpul unor operaţiuni de rutină la uzina U.S. Steel din Clairton, lângă Pittsburgh, a ucis doi muncitori şi a rănit grav alţi peste zece, luni, provocând prăbuşirea unui zid şi un nor dens de fum negru.
Articolul Tragedie la o uzină din SUA. Doi oameni au murit iar peste zece au fost răniți apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax