
stirile imobiliare
Judecătorii și procurorii se vor pensiona la 65 de ani, cu 35 ani vechime în muncă, dintre care 25 ani vechime în magistratură, și cu pensie de cel mult 70% din venitul net.
Judecătorii CCR rămân cu o pensie de 80% din indemnizație și venituri și cu o vechime de 25 ani, potrivit luju.roi.
Proiectul de lege prevede, practic, ca judecătorii CCR să fie exceptați de modificările inițiate.
În actuala Lege 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, prevederile referitoare la pensiile de serviciu vizează inclusiv judecătorii de la Curtea Constituțională.
Judecătorii CCR, eliminați
În noul proiect, judecătorii CCR au fost eliminați, rămânând doar magistrații-asistenți de la CCR.
Concret, dacă judecătorii și procurorii se vor pensiona la 65 de ani cu 35 ani vechime în muncă, dintre care 25 ani vechime în magistratură, și cu pensie de cel mult 70% din venitul net, judecătorii CCR rămân cu o pensie de 80% din indemnizație și venituri (brute, nu nete ca în cazul judecătorilor și procurorilor) și cu o vechime de 25 ani necesară pensionarii.
Vechime care se atinge și chiar se depășește automat odată cu numirea la CCR, în condițiile în care, pentru a deveni judecător la Curtea Constituțională, este nevoie de o vechime de 18 ani în activitate juridică, la care se adaugă cei 9 ani de mandat.
Practic, judecătorii CCR se vor pensiona în baza art. 71 din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, care stabilește că: „Judecătorii CCR cu o vechime în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior de cel puțin 25 de ani, indiferent de vârstă și de data pensionării, beneficiază, la cerere, de pensie de serviciu egală cu 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară și sporurile avute.
Pentru fiecare an care depășește vechimea menționată, la cuantumul pensiei se adaugă cate 1% din baza de calcul, fără a o putea depăși. Pensia astfel stabilită se actualizează în raport cu indemnizația de încadrare brută lunară și sporurile aferente ale judecătorilor Curții Constituționale. Pensia de serviciu se recalculează, la cerere, prin adăugarea vechimii dobândite în funcția de judecător după data stabilirii acesteia”.
Articolul Guvernul a scos judecatorii CCR din noul proiect de lege privind pensiile magistraților apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) rămân cu o pensie de 80% din indemnizație și venituri și cu o vechime de 25 ani, potrivit Luju, care citează proiectul de lege privind pensiile magistraților.
Articolul Guvernul a scos judecatorii CCR din noul proiect de lege privind pensiile magistraților apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax