
stirile imobiliare
Potrivit unui comunicat al companiei, suspendarea este necesară pentru actualizarea în Sistemul Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control al Rovinietei (SIEGMCR) a informațiilor privind nivelul tarifului de utilizare (rovinietă) și a tarifului de trecere la podurile peste Dunăre de la Fetești – Cernavodă (peaj).
CNAIR a anunțat că de luni, 8 septembrie, tarifele și cuantumul amenzilor contravenționale pentru rovinietă și peaj se modifică. De asemenea, se modifică și tarifele de trecere pentru utilizarea podului peste Dunăre între Giurgeni și Vădu Oii.
Compania reamintește că rovinieta poate fi achiziționată în avans, cu până la 30 de zile înainte de data de început a valabilității, iar peajul poate fi achitat până cel târziu la ora 24:00 a următoarei zile în care a fost efectuată trecerea.
Articolul Emiterea rovinietei și peajului prin SIEGMCR, suspendată o oră în noaptea de duminică spre luni apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
CNAIR anunță că în noaptea de duminică spre luni, între orele 23.30-0.30, emiterea rovinietelor și a peajelor în punctele de distribuție, prin intermediul portalurilor web/aplicațiii pentru telefoanele mobile, SMS și a dispozitivelor de procesare a plăților numerar/electronice va fi suspendată.
Articolul Emiterea rovinietei și peajului prin SIEGMCR, suspendată o oră în noaptea de duminică spre luni apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax