
stirile imobiliare
Potrivit publicației finlandeze Yle, citată de European Pravda, în cadrul discursului său de deschidere al Cursurilor de Apărare Națională – o inițiativă finlandeză menită să educe cu privire la politicile de Securitate – Generalul Janne Jaakkola a precizat că exercițiile militare comune dintre Rusia și Belarus au loc pe fondul unei relații tensionate.
„Rusia duce un război agresiv în Ucraina și încearcă să destabilizeze și țările occidentale – săptămâna trecută, drone rusești au încălcat spațiul aerian al Poloniei și României”, a declarat Comandantul Forțelor de Apărare ale Finlandei.
Jaakkola a precizat că desfășurarea exercițiilor militare comune este importantă pentru Rusia, pentru că demonstrează că dă dovadă de scopuri, dar și resurse.
„Războiul din Ucraina nu este o operațiune strategică de amploare. Rusia dispune de resurse și pentru alte obiective”, a precizat generalul.
Ultimele exerciții militare comune dintre Rusia și Belarus au avut loc în urmă cu patru ani.
„Ne amintim foarte bine cum exercițiile Zapad-21 au fost folosite ca bază pentru pregătirea războiului din Ucraina: după încheierea manevrelor, unitățile au rămas pe terenurile de antrenament”, a declarat Comandantul Forțelor de Apărare ale Finlandei.
Oficialul a subliniat că exercițiile rusești pot fi însoțite de „răsturnări de situație neașteptate”.
Exercițiile Zapad-2025 au început vineri. Potrivit Ministerului rus al Apărării, manevrele se desfășoară pe teritoriul Rusiei și al Belarusului, dar și în Marea Baltică și Marea Barents, în perioada 12-16 septembrie.
Polonia a închis complet granița cu Belarus în seara zilei de 11 septembrie din cauza exercițiilor Zapad-2025, o decizie luată chiar înainte de incursiunea dronelor rusești în spațiul aerian polonez.
Articolul Finlanda, despre incursiunile dronelor rusești în Polonia și România: Rusia încearcă să destabilizeze țările occidentale apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Generalul Janne Jaakkola, comandantul Forțelor de Apărare ale Finlandei a precizat că monitorizează îndeaproape exercițiile militare comune Zapad-2025, exercițiile militare dintre Rusia și Belarus, vorbind și despre atacul cu drone din Polonia, dar și incidentul din România.
Articolul Finlanda, despre incursiunile dronelor rusești în Polonia și România: Rusia încearcă să destabilizeze țările occidentale apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax