Lidl continuă investițiile în România prin inaugurarea primului magazin cu acoperiș verde din Constanța și cel de-al doilea de acest tip din portofoliul companiei. Noua unitate, cu o suprafață de vânzare de 1.286 m², va fi situată în Constanța, pe Strada Soveja, Nr. 15 B, și se va deschide pe data de 26 octombrie.
La un an de la deschiderea primului magazin cu acoperiș verde, în București, Lidl România inaugurează cea de-a doua unitate de acest tip, în Constanța, ca parte a strategiei sale de sustenabilitate și protejare a mediului înconjurător. Constanța a fost aleasă ca cea de-a doua locație pentru implementarea acestei tehnologii verzi în acoperișul unei unități Lidl, pentru a crește proporția spațiilor verzi amenajate din zonă, una cu o densitate foarte mare a populației. Suprafața totală a spațiilor verzi creată odată cu deschiderea noului magazin este de 3.000 m².
Acoperișul verde este o tehnologie ce oferă o multitudine de beneficii ce țin de protecția mediului înconjurător. Acesta contribuie în primul rând la eficiența energetică a clădirii, prin răcirea naturală a acesteia pe timpul verii și încălzirea ei, pe timpul iernii. În plus, acoperișul verde oferă o serie de beneficii pentru comunitate, prin impactul său pozitiv asupra mediului înconjurător. Acesta reduce efectul de seră, prin absorbția prafului și a dioxidului de carbon și echilibrarea nivelului de oxigen. În același timp, vegetația amplasată pe acoperiș are rolul de a filtra în mod natural apa pluvială, datorită multiplelor straturi componente, și de a reduce în mod considerabil cantitatea de apă deversată în sistemele de canalizare.
Odată cu deschiderea unității din Strada Soveja, Nr. 15 B, vor fi create aproximativ 20 de noi locuri de muncă. Deschiderea primului magazin cu acoperiș verde din Constanța va avea loc în data de 26 octombrie, iar inaugurarea îi va întâmpina pe clienții magazinului cu promoții și acțiuni speciale. Aceștia vor putea beneficia de reduceri de peste 20% la articole nealimentare, dar și la cele alimentare, precum mezeluri, lactate, dulciuri și altele. Orarul de funcționare a magazinului va fi următorul: între 7:30 și 22:00, de luni până sâmbătă, iar duminică, între 8:00 și 21:00.
Inaugurarea magazinului cu numărul 4 din Constanța și cu numărul 213 din întreaga rețea de magazine Lidl continuă strategia companiei de a oferi zilnic românilor, în zone din imediata lor proximitate, produse de calitate la cel mai bun preț, într-o largă varietate de sortimente. Compania promovează cu consecvență colaborarea cu producătorii locali, multe dintre mărcile de calitate comercializate în rețeaua Lidl fiind produse în România.
Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este unul dintre retailerii de top din Europa. Lidl este prezent în 30 de țări din toată lumea și operează aproximativ 10.000 de magazine și peste 150 de centre logistice în 28 de țări la nivel mondial. Lidl este prezent în 30 de țări din toată lumea și operează aproximativ 10.000 de magazine și peste 150 de centre logistice în 28 de țări la nivel mondial.