Spaţiile de tip coworking sunt încă un concept nou, în curs de dezvoltare pe piaţa de birouri din România, cu o pondere de 1% din totalul stocului de spaţii de birouri. Majoritatea spaţiilor de acest tip sunt disponibile în Bucureşti, o suprafaţă totală de peste 28.000 mp GLA, aproape 84% din totalul spaţiilor coworking disponibile în ţară. Cel mai mare stoc de spaţii de acest tip a fost livrat în anul 2012.
Până în prezent, în 2017, au fost livraţi 3.130 de metri pătraţi de spaţii de tip shared office, din care 2.500 mp în Bucureşti, 300 mp în Timişoara, 260 mp în Cluj-Napoca şi aproximativ 100 mp în Braşov. Majoritatea dezvoltatorilor sunt antreprenori locali, cu câţiva jucători mari precum Regus şi noul intrat Crossrider.
Industria IT & C este cel mai des întâlnită în acest gen de spaţii, start-up-urile şi liber-profesioniştii ocupând cele mai multe dintre hub-urile disponibile, urmate de editorialiştii independenţi, bloggeri şi artişti.
Având în vedere contribuţia din ce în ce mai mare a sectorului IT la PIB-ul din România şi tendinţele globale care încurajează firmele mici tip start-up şi practicarea activităţilor independente, specialiştii Crosspoint sunt de părere că stocul de spaţii coworking va creşte treptat în următorii ani.
Google în România a anunţat deschiderea a 6 hub-uri regionale în cadrul universităţilor din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Constanţa şi Braşov pentru a crea legătura între studenţi şi companiile locale. Un grup de consultanţi în domeniul digital va oferi servicii gratuite de consultanţă în marketing şi strategie online pentru IMM-urile locale. De asemenea, retailerul german Kaufland îşi transformă acoperişurile magazinelor, parcările şi parcelele de teren situate în apropierea şcolilor în spaţii verzi, unde oamenii îşi pot cultiva propriile culturi. Grădinile urbane vor beneficia, de asemenea, de spaţii de coworking cu wi-fi, ceai şi alte facilităţi.
Codrin Matei, Managing Partner, Head of Office Agency, Capital Markets and Business Development la Crosspoint declară: “Spaţiile de coworking au devenit o tendinţă globală şi prind contur şi în România, având în vedere creşterea numărului de antreprenori şi caracteristicile generaţiei Millenium, care apreciază ideile inovatoare, libertatea şi socializarea. Spaţiile de coworking combină independenţa specifică liber-profesioniştilor cu amenajarea completă şi sentimentul de comunitate proprii lucrului într-un birou clasic. Este o alternativă benefică la cabinele tradiţionale pentru angajaţi, evitând de asemenea izolarea implicită şi s-a dovedit a fi avantajoasă pentru desfăşurarea unei afaceri.
Perioada minimă de închiriere pentru un spaţiu de birouri începe de la 3 ani, iar pentru multe start-up-uri acest lucru este prohibitiv. Mulţi dezvoltatori din străinătate au observat tendinţele contemporane şi nevoile pieţei, astfel încât s-au adaptat rapid şi au creat spaţii care pot fi închiriate zilnic, pe o lună sau câteva luni, spaţii care vin echipate cu dotări de bază pentru a conduce o afacere mică, cum ar fi copiatoare, imprimante, aer condiţionat, secretariat, birouri, dulapuri cu cheie, bucătărie echipată complet, automate de cafea etc, fiind o alternativă accesibilă pentru firmele mici, aflate la început.”
Contactele pe care le face fiecare sunt esenţiale pentru succesul oricărei afaceri, indiferent de dimensiunea ei. Mediul de coworking reuneşte profesionişti cu moduri de gândire similare, cu obiective clare, care pot oferi cu siguranţă perspective noi şi soluţii atunci când suntem blocaţi într-o problemă persistentă.
Există, de asemenea, un sentiment pronunţat de comunitate într-un mediu de lucru la comun, contrabalansând efectele muncii de acasă sau într-un spaţiu public. Munca la domiciliu necesită o anumită doză de determinare: ridicarea din pat, pornirea laptopului şi îndeplinirea sarcinilor la termen, evitând însă “ispitele” şi perturbările specifice de acasă. Acest tip de spaţiu este atrăgător pentru liber-profesioniştii care lucrează de obicei de acasă, pentru persoane aflate mereu în deplasare şi contractorii independenţi.
“Mai mult că niciodată atenţia angajaţilor şi angajatorilor vizează mediul de lucru, fiind un factor important de retenţie a talentelor, în special în domeniul digital şi IT. Ne aşteptăm ca un număr din ce în ce mai mare de proiecte să includă soluţii de spaţii flexibile de tip coworking. Dezvoltatorii trebuie să înţeleagă nevoia oamenilor de flexibilitate, de comunitate sau socializare şi recomandăm că aceştia să includă zone de relaxare şi spaţii colaborative de tip coworking încă de la primele faze ale designului unui proiect, datorită creşterii forţei de muncă din generaţia Millenials şi a apariţiei unui număr în creştere de start-up-uri în România”, a concluzionat Codrin Matei.
———————————————————————–
Despre Crosspoint Real Estate
Fondat în 2005, Crosspoint Real Estate oferă atăt servicii de tranzacționare și consultanță pentru domeniul imobiliar, cât și solutii financiare necesare marilor investitori, pentru toate tipurile de proprietăți: birouri, retail, industrial, terenuri, hoteluri și rezidențial.
Crosspoint Real Estate este partenerul exclusiv pentru România al Savills, una dintre cele mai mari companii de real estate la nivel mondial, fondată în 1855, cu venituri de peste 1,4mld GBP generate în 2016.
Compania este o firmă de consultanță imobiliară care oferă servicii premium în domeniul tranzacțiilor, închiriere spații de birouri și retail pentru dezvoltatori sau chiriași, servicii de evaluare, cercetare a pieței și studii de fezabilitate, precum și servicii în domeniul proprietăților rezidențiale, prin mandate exclusive.
Web: www.crosspoint.com.ro