
stirile imobiliare
Cvadruplă campioană europeană de junioare și medaliată în cadrul etapelor din acest an a Cupei Europei, Amalia Lică a fost notată cu 26.350 puncte în finala de la panglică (11.1 – dificultate, 7.450 – execuție, 7.850 – artistic, 0.050 – penalizare).
Câștigătoare la respectivul obiect a fost campioana olimpică Darja Varfolomeev, din Germania, cu 30.650 puncte, iar medaliile de argint și de bronz au fost obținute de israelianca Maayan Sumkin (29.550p), respectiv de ucraineanca Taisiia Onofriichuk (29.500p).
În celelalte trei finale pe obiecte de la competiția continentală s-a impus aceeași sportivă, Stiliana Nikolova, din Bulgaria (30.300p – cerc, 29.800p – minge, 30.400p – măciuci).
„La doar 16 ani, Amalia Lică a pășit cu grație și forță în finala europeană de panglică, alături de cele mai mari senioare ale momentului. Astăzi, Amalia nu doar a concurat – a confirmat”, a transmis Federația Română de Gimnastică Ritmică.
Articolul Amalia Lică, pe locul opt în finala de la panglică la Europenele de gimnastică ritmică apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Gimnasta română Amalia Lică, aflată în primul an de seniorat, a încheiat duminică pe locul al optulea finala de la panglică din cadrul Campionatelor Europene de gimnastică ritmică de la Tallin (Estonia).
Articolul Amalia Lică, pe locul opt în finala de la panglică la Europenele de gimnastică ritmică apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax