
stirile imobiliare
„Pe 13 septembrie, Ministerul Apărării al României a descoperit un alt OZN (obiect zburător neidentificat) în spațiul aerian al țării și s-a grăbit să anunțe că ar fi vorba de o dronă rusească. În acest sens, pe 14 septembrie, Ministerul Afacerilor Externe al României l-a convocat pe ambasadorul Rusiei pentru a-i transmite «protestul ferm» al autorităților române. În cursul discuției, însă, niciuna dintre întrebările adresate cu privire la identificarea dronei care ar fi pătruns în spațiul aerian român nu a primit un răspuns concret și convingător”, transmite Ambasada Rusiei la București.
Potrivit sursei citată, „având în vedere lipsa unei confirmări obiective a provenienței naționale a aparatului zburător, protestul părții române a fost respins ca fiind nefondat și nejustificat”.
„Ambasadorul a subliniat că toate circumstanțele indică faptul că, în realitate, a avut loc o provocare intenționată a regimului de la Kiev, care, temându-se de un eșec militar inevitabil și de răspunderea pentru crimele comise atât împotriva poporului rus, cât și a celui ucrainean, încearcă disperat, prin orice mijloace, să implice alte state europene într-o aventură militară periculoasă împotriva Federației Ruse”, se arată în finalul comunicatului.
MAE a convocat ambasadorul Rusiei la București după intrarea unei drone rusești în spațiul aerian al României, transmitând protestul ferm al României și solicitând măsuri pentru evitarea unor astfel de incidente.
O dronă a Rusiei a intrat sâmbătă seara în spațiul aerian al României și a survolat teritoriul timp de 50 de minute, înainte de a părăsi țara prin dreptul localității Padina.
Articolul Ambasada Rusiei respinge acuzațiile României după incidentul cu drona: „o provocare intenționată a regimului de la Kiev” apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Ambasada Rusiei la București a respins ca nefondat protestul autorităților române privind intrarea unei drone rusești în spațiul aerian al României, susținând că incidentul ar fi fost o provocare a Ucrainei și că nu există dovezi concrete privind proveniența aparatului.
Articolul Ambasada Rusiei respinge acuzațiile României după incidentul cu drona: „o provocare intenționată a regimului de la Kiev” apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax