
stirile imobiliare
Verificarea a scos la iveală că porțiile servite copiilor erau substanțial reduse față de cele menționate în rețetar: în loc de 50 g de carne de curcan per porție, copiii primeau în medie doar 20 g, unele porții având chiar și doar 6 g.
Similar, mămăliga cântărea sub 100 g față de 150 g prevăzut, iar cantitatea de brânză și smântână era de aproximativ 30 g în loc de 100 g.
„Aceste practici constituie o înșelăciune comercială, deoarece părinților li se promit anumite gramaje afișate la avizierul grădiniței, iar copiii primesc porții mult diminuate”, au precizat reprezentanții CJPC.
Grădinița a primit o amendă contravențională de 20.000 lei, cu posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii (10.000 lei) în termen de 15 zile.
De asemenea, inspectorii au descoperit că meniul zilnic afișat nu era avizat de personalul medical, iar grădinița funcționa peste capacitatea autorizată, având înscriși 267 de copii, deși era autorizată pentru program prelungit doar pentru 160.
Pentru neasigurarea condițiilor igienice și nerespectarea normelor legale la prestarea serviciilor, grădinița a primit o amendă suplimentară de 5.000 lei, cu posibilitatea de a achita 1.000 lei în 15 zile.
Pe lângă amenzi, CJPC a dispus remedierea urgentă a tuturor deficiențelor, interzicerea accesului în sălile de curs, băi și dormitoarele cu saltele subdimensionate sau parchet deteriorat și închiderea temporară a unității în zonele afectate pe durata efectuării lucrărilor de remediere.
Articolul Amenzi drastice pentru grădinița din Constanța unde „se fură ca-n codru din meniurile micuților” apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
CJPC Constanța a dat sancțiuni semnificative în urma controlului la Grădinița cu program prelungit „Curcubeul Magic” din municipiul Constanța, după ce a descoperit nereguli grave referitoare la alimentația și condițiile igienico-sanitare.
Articolul Amenzi drastice pentru grădinița din Constanța unde „se fură ca-n codru din meniurile micuților” apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax