
stirile imobiliare
Greva spontană a început în timpul unei ședințe de rutină, pe parcursul căreia însoțitorii de galerie, agenții de bilete, dar și personalul de securitate au refuzat să-și ocupe posturile ca protest pentru mulțumile inimaginabile de vizitatori, lipsa cronică de personal din instituție, dar și condițiile de lucru „inimaginabile” ale angajaților, potrivit Associated Press.
„Ceea ce a început ca o sesiune lunară de informare s-a transformat într-o exprimare a exasperării”, a declarat Sarah Serafian, lidera sindicatului CGT Culture.
Negocierile între angajați și conducere au început la ora 10:30 și au continuat până după-amiază.
Mii de vizitatori ai muzeului Louvre, blocați la cozi
Vizitatori din toată lumea au fost blocați la cozi, cu biletele în mână, potrivit sursei citate.
„Mii de oameni așteaptă, fără nicio comunicare sau explicație oficială”, a declarat un american în vârstă de 62 de ani, vizitator al Muzeului Louvre.
Nu este primul incident de acest gen
În ianuarie, directoarea muzeului Louvre a reclamat, prin intermediul unei note confidențiale adresată ministrului Culturii din Franța, faptul că infrastructura muzeului este deteriorată, spațiile muzeale fiind într-o stare „foarte proastă”, menționând că muzeul are nevoie de o reproiectare completă.
Nu este prima oară când angajații muzeului Lovre au intrat în grevă
Și în 2019, angajații muzeului Lovre au intrat în grevă din cauza numărului „sufocant” de vizitatori. Atunci, cei 150 de angajați ai muzeului s-au strâns în fața Ministerului Culturii de la Paris, protestând față de reducerile de personal, dar și deteriorarea crescândă a condițiilor de lucru și vizitare.
Numai anul trecut, muzeul Louvre a primit peste 8,7 milioane de vizitatori, mai mult decât dublu față de numărul pentru care infrastructura muzeului a fost proiectată să primească. Chiar și un număr de 30.000 de turiști reprezintă un test de anduranță pentru angajați, în condițiile în care muzeul are un număr restrâns de spații de odihnă pentru vizitatori, un număr limitat de băi și o problemă majoră de temperatură în interior, aplificată de efectul de seră al Piramidei de la Louvre.
Articolul Angajații muzeului Louvre au intrat în grevă din cauza numărului mult prea mare de turiști apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Muzeul Louvre, din Franța, cunoscut drept cel mai mare, dar și cel mai vizitat muzeu din lume s-a închis luni, preț de ore bune. Angajații au intrat în grevă din cauza numărului mult prea mare de turiști.
Articolul Angajații muzeului Louvre au intrat în grevă din cauza numărului mult prea mare de turiști apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax