
stirile imobiliare
„Eu am dus o viaţă absolut obişnuită a unui om care avea din ce trăi, care a considerat că nu are niciun rost să îşi găsească o sinecură sau alta, ceea ce nu era greu, la totuşi câte cunoştinţe în câmpul politic am avut după 25 de ani. (..) Viaţa politică nu are numai plăceri, cum cred oamenii, sau are puţine plăceri. Depinde ce vrei de la viaţă, ea are multe frustrări şi, în general, îţi îngustează restul preocupărilor, îţi lasă puţină viaţă privată. M-am bucurat din timp de aceste lucruri”, a spus Crin Antonescu în cadrul unui podcast.
El a fost întrebat ce a făcut în ultimii 10 ani.
„Cel mai important lucru, din punctul meu de vedere, pe care l-am făcut a fost compania fiicei mele, care a crescut în perioada asta, într-o vârstă mai complicată, de la 13 ani, la 23, adolescenţa, liceul şi aşa mai departe, pentru că noi am stat la Bruxelles, soţia mea era foarte ocupată, parlamentar european, după aceea comisar European. (..) În rest, am scris, am citit, am făcut lucruri care îmi plac, lucruri pe care vreau să le fac de mult, am continuat lucruri pe care le făcusem cu mare bucurie înainte de a începe viaţa politică, pentru care n-am mai avut timp, am călătorit, nu foarte mult, dar, pe cât posibil. Am cunoscut oameni, e adevărat majoritatea tot oameni politici din anturajul soţiei mele, oameni pe care îi cunoşteam dinainte. Bruxelles are o faună bogată în această privinţă, dar oameni cu care de data asta, chiar dacă erau tot politicieni din alte ţări, puteam discuta din condiţia unui obişnuit, unui cetăţean care poate vorbi cu ei”, încheie Antonescu.
El s-a retras din viaţa politică în 2016, iar la finalul anului trecut a fost devenit candidatul PSD, PNL şi UDMR la alegerile prezidenţiale din mai 2025.
Articolul Antonescu, despre ultimii 10 ani: Cel mai important lucru pe care l-am făcut a fost compania fiicei apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Cel mai important lucru, din punctul meu de vedere, pe care l-am făcut a fost compania fiicei mele, spune candidatul PSD, PNL UDMR, Crin Antonescu, întrebat ce a făcut în ultimii 10 ani. „În rest, am scris, am citit, am făcut lucruri care îmi plac”, adaugă el.
Articolul Antonescu, despre ultimii 10 ani: Cel mai important lucru pe care l-am făcut a fost compania fiicei apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax