
stirile imobiliare
Marine Le Pen, lidera extremei drepte din Franța, va fi judecată în apel între 13 ianuarie și 12 februarie anul viitor. Este un proces definitoriu, care va decide dacă va putea participa la alegerile prezidențiale din 2027, scrie Politico.
În martie, Marine Le Pen a fost găsită vinovată de deturnare de fonduri ale Parlamentului European și a primit o interdicție de cinci ani de a candida, o decizie care i-a afectat serios planurile prezidențiale.
Lidera extremistă a negat atunci acuzațiile și a contestat imediat hotărârea în instanță.
După un lanț de reacții de nemulțumire din partea liderilor extremiști, inclusiv a președintelui Donald Trump, Curtea de Apel a promis o decizie până în vara lui 2026. De regulă, instanța decide la două-trei luni după proces.
Ea și alți 24 de inculpați au fost acuzați că au folosit ilegal fonduri ale Parlamentului European pentru a plăti angajați ai Raliului Național care rar sau niciodată nu lucrau la Bruxelles sau Strasbourg.
Curtea de Apel a declarat la acel moment că s-au deturnat peste 4 milioane de euro în 12 ani.
Cea mai dură pedeapsă i-a revenit lui Le Pen, pentru activități ilegale ca fostă deputată europeană și ca președintă a partidului său, Frontul Național.
În timp ce colaboratorul ei, Jordan Bardella, ar putea candida ca alternativă la președinție, Marine Le Pen, deputat în Adunarea Națională, a spus că vrea să folosească toate căile legale pentru a participa la alegeri.
Articolul Apelul lui Marine Le Pen în procesul care i-a adus interdicţia de a candida la alegerile prezidenţiale din 2027 are data oficială. Când va fi judecată apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
S-a hotărât apelul lui Marine Le Pen în procesul pentru deturnare de fonduri, care se va desfășura între 13 ianuarie și 12 februarie 2026. Decizia va fi definitorie în ceea ce privește candidatura ei la alegerile prezidențiale din Franța.
Articolul Apelul lui Marine Le Pen în procesul care i-a adus interdicţia de a candida la alegerile prezidenţiale din 2027 are data oficială. Când va fi judecată apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax