
stirile imobiliare
Banca Națională a României a scos, luni, aproximativ 2 miliarde de euro din fondul de rezervă valutară pentru ca moneda europeană să nu depășească pragul de 5 lei. Intervenția BNR a fost determinată de presiunea crescută asupra monedei naționale, pe măsură ce investitorii și cetățenii au început să vândă lei și să cumpere euro, temându-se de consecințele economice ale unei eventuale victorii a lui George Simion în turul al doilea.
BNR a reușit să mențină leul românesc, care s-a depreciat luni în fața monedei europene, însă nu substanția, potrivit surselor oficiale ale BNR citate de G4Media. Odată cu slăbirea monedei naționale, gramul de aur a început din nou să crească, după ce a scăzut constant de la sfârșitul lunii aprilie, ceea ce demonstrează neîncrederea în stabilitatea economică. Investitorii cumpără aur ca „refugiu” în vremuri incerte, cum sunt crizele politice, inflația, războiul.
Deprecierea semnificativă a leului va conduce la reducerea puterii de cumpărare a românilor, creșterea ratelor pentru creditele în euro și scumpirea prețurilor la produse și servicii.
Cursul valutar va fi puternic influențat de rezultatul alegerilor prezidențiale
Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, a confirmat presiunea pe cursul leului: „O situație similară s-a întâmplat imediat după primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024, când a câștigat Călin Georgescu (…) În ultima perioadă, a apărut o schimbare importantă pe piața valutară. Intrările de capital au scăzut, iar ieșirile au crescut semnificativ. În consecință, pentru a tempera aceste mișcări trebuie atrasă lichiditatea din piață, iar dobânzile să crească. BNR va căuta un optim pentru această situație”.
George Simion, candidatul cu un program populist și anti-Uniunea Europeană, a promis o schimbare radicală pentru România, în condițiile în care țara depinde de fondurile europene pentru proiectele vitale. El a declarat că, în cazul unei victorii, îl va desemna premier pe Călin Georgescu, care a promovat idei extreme precum naționalizarea terenurilor agricole și retragerea României din NATO.
La fel ca restul investițiilor din România, și cursul valutar va fi puternic influențat de rezultatul alegerilor prezidențiale. O victorie a unui candidat „suveranist” va grăbi retragerile de capital din piață, așa cum s-a întâmplat după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur în decembrie, când românii au vândut lei și au cumpărat euro, dolari și alte valute stabile de 3 miliarde de euro pe zi, un nivel record pentru piața valutară românească.
Articolul Banca Națională a României a cheltuit 2 miliarde de euro doar luni pentru a stabiliza leul apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Banca Națională a României a intervenit luni pe piața valutară pentru a menține un curs stabil al leului, după victoria lui George Simion în turul întâi al alegerilor prezidențiale. Presiunea asupra monedei naționale a început încă de la primele ore ale dimineții și a continuat pe parcursul întregii zile, pe măsură ce investitorii s-au grăbit să renunțe la lei și să cumpere euro pentru a-și proteja economiile.
Articolul Banca Națională a României a cheltuit 2 miliarde de euro doar luni pentru a stabiliza leul apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax