
stirile imobiliare
Lucrările de la Praid continuă, dar presiunea rămâne clară: totul trebuie finalizat până la 1 iulie. Nu există loc pentru întârzieri sau scuze, spune Ivan.
„Am venit din nou la faţa locului, pentru a verifica dacă lucrurile se mişcă şi în teren, nu doar pe hârtie. Sistemul de pompare care evacuează apa dulce din amonte funcţionează foarte bine, mulţumesc echipelor de la ISU şi ANAR care au lucrat inclusiv în weekend pentru ca acest mecanism vital să fie operaţional. Am cerut constructorului transparentizarea completă a graficului de lucrări, cu raport zilnic de progres. Aceste informaţii trebuie să fie publice. Comunitatea locală are dreptul să ştie în timp real ce se întâmplă pe şantier. Secretarul de stat aflat la faţa locului rămâne la Praid până când această etapă critică este depăşită. Dacă constructorul nu respectă graficul de lucrări pentru 48 de ore, am cerut conducerii Salrom să rezilieze contractul şi să înlocuiască compania cu una care poate livra la timp”, a transmis ministrul.
Potrivit acestuia, companiile din industria ospitalităţii din Praid, afectate după închiderea salinei, vor putea accesa sprijin financiar prin cele două scheme de ajutor de stat lansate săptămâna trecută: „am dispus un birou mobil al ministerului, cu 6 persoane în teren care continuă să lucreze direct cu oamenii, fără birocraţie inutilă”.
Articolul Bogdan Ivan a dat un ultimatum pentru constructorul de la Salina Praid apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a dat un ultimatum constructorului care face lucrările de remediere de la Salina Praid: dacă nu respectă graficul pentru 48 de ore, a cerut conducerii Salrom să rezilieze contractul şi să găsească o companie care poate livra în termen.
Articolul Bogdan Ivan a dat un ultimatum pentru constructorul de la Salina Praid apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax