
stirile imobiliare
Întrebat dacă Palatul Cotroceni ia în calcul desemnarea unui însărcinat special pentru negocierea acestei situații cu Statele Unite, Bolojan a subliniat că dosarul se află în responsabilitatea celor două ministere.
„Sunt două ministere care au lucrat pentru a se ajunge la acest proiect. E vorba de Ministerul de Externe și Ministerul de Interne. Și cele două ministere vor colabora în perioada următoare cu Homeland Security pentru a clarifica aspectele care țin de suspendarea aplicării acestei proceduri”, a spus Bolojan.
Șeful interimar al statului s-a declarat încrezător că publicul va primi curând explicații oficiale.
„Sunt convins că în perioada următoare veți vedea precizări pe acest sens. Cele două ministere, care au competențe tehnice și instituționale în acest domeniu, care au lucrat ani de zile, știu exact care sunt condițiile și pot clarifica aceste aspecte”, a spus Bolojan.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, la începutul ședinței de Guvern, potrivit gandul.ro, că președintele României va decide asupra propunerii pentru însărcinatul special pe care țara noastră îl dorește pe lângă administrația Trump.
Articolul Bolojan: MAE și MAI vor colabora cu SUA pentru clarificarea suspendării vizei Waiver apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a spus joi, întrebat dacă e de acord cu însărcinat special pe lângă administrația Trump, că MAE și MAI vor colabora direct cu autoritățile americane, în special cu Departamentul pentru Securitate Internă, pentru a clarifica suspendarea vizei Waiver.
Articolul Bolojan: MAE și MAI vor colabora cu SUA pentru clarificarea suspendării vizei Waiver apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax