
stirile imobiliare
Ministrul Energiei a dat două exemple de proiecte energetice întârziate.
„La Arad există un proiect de parc solar de 1.000 MW, unul dintre cele mai mari din Europa. A fost blocat ani de zile de un ONG obscur, care a spus că nu vor exista suficiente locuri de aterizare pentru păsări. Așa au motivat, bineînțeles că au pierdut pe linie în instanță, dar au blocat o investiție de 800 de milioane de euro, care între timp a trebuit să-și ia din nou avizele, să aibă noi costuri și România a fost văduvită de această producție. La Neptun Deep, culmea, Greenpeace invoca faptul că avizul de la Ministerul Culturii și a dat în judecată Ministerul Culturii, spunând că la 160 km în larg, pe fundul Mării Negre, la sute de metri adâncime, ar fi vestigii antice”, a declarat Sebastian Burduja la Digi24.
El a spus că sunt și alte proiecte blocate, inclusiv de parcuri eoliene care ar încurca liliecii.
Potrivit lui Burduja, o producție mai mare de energie înseamnă pentru România șansa unor facturi mai mici, dar și independența energetică.
„Dincolo de un preț mai bun pentru noi, de revitalizarea insdustriei, vorbim și de înlocuirea dependenței unor state din regiunea noastră cu o dependență față de România. (…) Nu ne-ar deranja ca Ungaria să nu mai depindă de ruși, să depindă de români”, a mai spus ministrul.
Articolul Burduja: Păsări, vestigii antice în mare, printre motivele care blochează proiectele energetice apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Ministrul Energiei Sebastian Burduja a vorbit joi despre proiectele blocate de organizațiile neguvernamentale. Lipsa locurilor pentru aterizarea păsărilor sau vestigii antice în mare, se numără printre motivele invocate.
Articolul Burduja: Păsări, vestigii antice în mare, printre motivele care blochează proiectele energetice apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax