
stirile imobiliare
În seara zilei de sâmbătă, 19 aprilie 2025, Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, pentru a fi oferită tuturor delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenţi la Aeroportul Internaţional „Otopeni”.
Ulterior, prin intermediul protopopiatelor, centrele eparhiale vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii din cadrul lor.
Şi în acest an, Lumina Sfântă va fi dusă, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei.
În aceeaşi seară, în jurul orei 19.00, Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim a fost inaugurată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în anul 2009 şi va fi continuată şi în Anul Centenar al Patriarhiei Române.
Articolul Când și cum va ajunge Lumina Sfântă de la Ierusalim în România? apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge în România sâmbătă, în 19 aprilie.Va fi adusă de la Ierusalim de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte şi va fi primită de Preafericitul Părinte Patriarh la ora 19.00, la Catedrala Patriarhală.
Articolul Când și cum va ajunge Lumina Sfântă de la Ierusalim în România? apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax