
stirile imobiliare
580.000 de dolari ascunși în cartușe de țigări au descoperit polițiștii de frontieră și inspectorii vamali în punctul de trecere a frontierei Siret, la granița cu Ucraina.
Banii au fost găsiți în două sacoșe ale unui bărbat de 28 de ani cu cetățenie româno-ucraineană.
Potrivit Poliției de frontieră, vineri seara, în jurul orei 21.30, la Siret, pe sensul de intrare în România, s-a prezentat, deplasându-se pe jos, un cetățean în vârstă de 28 de ani, cu dublă cetățenie româno-ucraineană.
Acesta transporta două sacoșe în care se aflau 10 cartușe de țigări.
Autoritățile au reținut banii și țigările, iar cazul este cercetat sub acuzația de contrabandă
„Având în vedere prevederile Codului Vamal, care permit introducerea în țară a maximum două pachete de țigări de persoană, echipa de control a procedat la verificarea întregii cantități de produse”, afirmă polițiștii.
Cu această ocazie, autoritățile au descoperit, în interiorul cartușelor, nu doar țigări fără timbru fiscal (68 de pachete), ci și suma de 580.000 de dolari americani, nedeclarată.
Întreaga sumă de bani și țigaretele au fost reținute în vederea continuării cercetărilor.
În cauză a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
Articolul Captură de lux la Vama Siret: Un ucrainean a încercat să treacă în România cu 580.000 de dolari ascunși în cartușe de țigări apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Țigările erau netimbrate, iar banii erau duși în sacoșe
Articolul Captură de lux la Vama Siret: Un ucrainean a încercat să treacă în România cu 580.000 de dolari ascunși în cartușe de țigări apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax