„La fiecare final de săptămână, de vineri până duminică, toată această suprafaţă, inclusiv interioarele, vor fi...
Mediafax Economic
Rezoluţia a fost adoptată vineri, cu mai puţin de 48 de ore înainte ca măsurile să...
Te-ai gândit vreodată să te căsătorești într-un loc unic? Celebra Cappadocia din Turcia, pe lângă...
Declarațiile au fost făcute vineri, la Palatul Cotroceni.
„Pentru a face reforme, pentru a guverna bine, ai...
„Trebuie să recunoaştem că suntem într-o situaţie dificilă, în sensul în care avem deficite bugetare foarte...
„Din discuţia pe care am avut-o cu colegii care gestionează această problemă, CSAT va fi, foarte...
Eugen Tomac spune despre alegerile prezidenţiale că se va da „o bătălie extrem de complicată, cu...
Propunerea de rezoluţie, susţinută de membra Adunării Legislative Laure Miller, a fost adoptată de toţi cei...
„Întrucât în spaţiul public există o aşteptare justificată pentru informaţii clarificatoare privind conţinutul Hotărârii nr.7/2025, adoptată...
Ministerul Transporturilor din Coreea de Sud a anunţat că rezultatele preliminare ale anchetei sugerează că incendiul...
Oficialii de la Moscova au declarat vineri că forţele sale au recucerit un sat din regiunea...
Joi seara, după o sesiune maraton de două zile, Adunarea Naţională a Republicii Srpska (RS) entitatea...
„Mă bucur să fiu aici în această zi cu adevărat memorabilă pentru industria auto din România...
Conform The Whashington Post, rapoarte ale serviciilor de informații americane indică faptul că, în ciuda negocierilor...
Noua rundă de concedieri vine pe fondul eforturilor preşedintelui Donald Trump de a reface radical birocraţia...
Agenţia Naţiunilor Unite pentru alimentaţie a anunţat vineri că peste 1 milion de oameni din Myanmar,...
„La o verificare preliminară a mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au observat că şuruburile de...
Conform statisticilor INS, şomajul a crescut în ultimul trimestru din 2024 cu 0,3% faţă de trimestrul...
Potrivit presei ruse preluate de Sky News, datele de urmărire a zborurilor arată că Steve Witkoff...
Sporul natural este astfel negativ, cu un deficit de 10.845 de persoane.
În luna ianuarie, s-au înregistrat...
Dialogul s-a concentrat asupra principalelor evenimente recente de la nivel european, inclusiv noile planuri ale Comisiei...
Posibilitatea de a câştiga bani din Poveşti (Stories) este disponibilă la nivel global, potrivit Meta. Aceasta...
Ministrul Apărării Naţionale a salutat iniţiativa Comisiei Europene de a recomanda Consiliului activarea clauzei derogării naţionale...
Potrivit statisticilor INS, resursele de energie primară au totalizat 2.725,2 mii tone echivalent petrol (tep), cu...
Milioane de oameni din Asia de Sud sărbătoresc vineri Holi, festivalul hindus al culorilor. Este o...
Canada a formulat plângere la OMC împotriva taxelor impuse de administrația Trump pentru oțel și aluminiu....
Discuțiile la nivel înalt au loc în capitala chineză pe fondul unei intense activități diplomatice, marile...
Go4it.ro anunță lansarea episodului cu numărul 17 al podcastului „Update Go4it”, care îl va avea ca...
În trimestrul IV din 2024, pensia medie lunară în România a fost de 2.898 lei, înregistrând...