Programul Alimentar Mondial va reduce sprijinul alimentar în Sudan din cauza lipsei de fonduri, scrie, vineri,...
Stiri ultima ora
Potrivit oficialilor din domeniul apărării, trei dintre drone au fost doborâte în ultima săptămână – ceea...
România aniversează 20 de ani de la semnarea Tratatului de Arestare la Uniunea Europeană, transmite, vineri,...
Președintele american Donald Trump a făcut o afirmație-șoc în cadrul unei întâlniri cu premierul norvegian Jonas...
Potrivit The Moscow Times, tânărul este acuzat că, în vara anului 2024, a colectat și a...
Apetitul pentru desertul care împletește gustul ciocolatei cu cel al fisticului, creat de Sarah Hamouda în...
În stațiune, în orașul Constanța ori la Corbu, turiștii petrec o vacanță de trei zile care...
„Judecătorul acela care a pronunțat decizia cred că la momentul prezent jubilează. Era un mare anonim...
Relațiile dintre cele două state au coborât la cel mai scăzut nivel din ultimii ani, India...
Potrivit cifrelor furnizate prin intermediul SATI (Studiul de Audiență și Trafic de Internet), CSID.ro a fost...
Ministrul Educației, Daniel David, spune că anul 2025 ar putea fi ultimul în care examenul de...
„Amore Lontano este o piesă sensibilă despre iubirea trăită la distanță. S-a născut dintr-o experiență reală,...
Witkoff a devenit principalul interlocutor al Washingtonului cu Putin și a avut deja trei întâlniri lungi...
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a făcut un apel ferm către statele europene și...
Gary Gensler, fostul președinte al Comisiei pentru Valori Mobiliare și Schimb (SEC) din SUA, recunoscut pentru...
Într-un interviu pentru BBC, primarul Kievului a declarat că „Unul dintre scenarii este… să renunțăm...
Numărul biletelor de avion spre Roma, în săptămâna 21-27 aprilie 2025, a crescut cu 348%, arată...
„În cea mai mare parte a Dobrogei, în jumătatea de est a Munteniei, în centrul și...
„Astăzi marcăm 20 de ani de la semnarea, pe 25 aprilie 2005, a Tratatului de aderare...
Radu Marinescu, ministrul Justiției, a spus că nu pot face aprecieri în legătură cu finalitatea investigației...
Vineri, în a doua parte a zilei vor exista posibile intensificări de scurtă durată ale vântului,...
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, au dispus trimiterea în...
„Informațiile difuzate de dumneavoastră acum și care, este adevărat, au apărut în această dimineață sunt extrem...
Surse britanice au declarat pentru publicația The Times că a fost considerată „prea riscantă” trimiterea...
Potrivit ISU Dolj, sursa probabilă de aprindere în cazul incendiului din Ghindeni a fost o...
Recent, câteva dintre cele mai mari și mai populare companii și-au publicat rezultatele financiare – printre...
Deși românii consumă în medie 7 kg de pâine lunar, un grup de cercetători români speră...
Susținătorii lui Călin Georgescu au fost instruiți, prin intermediul unui formular, cum să depună, pas cu...
Într-un peisaj digital dominat de viteză și automatizare, Inteligența Artificială (AI) promite să transforme modul în...
Decizia a venit ca răspuns la un proces intentat în februarie de un grup din industria...