
stirile imobiliare
Cel mai recent episod din podcastul „Altceva” cu Adrian Artene a readus în prim-plan o figură monumentală a literaturii române contemporane: Doina Ruști.
Scriitoare, scenaristă, profesor universitar și doctor în filologie, Ruști nu este doar o autoare de bestselleruri literare, ci o voce care descrie cu aplomb momente din trecutul personal și al României, potrivit Gândul.
Printre altele, sâmbătă, 21 iunie, în dialogul cu jurnalistul Adrian Artene, Doina Ruști a vorbit despre legătura profundă și surprinzătoare a familiei sale cu însuși Spiru Haret, vizionarul reformator al învățământului românesc.
„Bunicul meu (…) s-a refugiat pe una dintre moșiile lui Haret (…) până a venit taică-su și l-a luat de acolo cu o trăsură”
Întâmplările evocate nu sunt simple anecdote de familie, ci fragmente dintr-o moștenire complexă. Iar tot ce a trăit Doina Ruști în copilărie i-a influențat direct opera literară, după cum avem să descoperim citindu-i cărțile.
„Faptul că, într-un fel, eram legată, prin familie, de ideea asta de reformă școlară, de Haret… Chiar se invocau foarte des scrisorile lui Haret”, spune Ruști.
Una dintre poveștile cele mai emoționante îl are ca protagonist pe bunicul scriitoarei, care, fiind un tânăr rebel al epocii, a refuzat să urmeze drumul rigid al meseriei de învățător, fugind de acasă și ascunzându-se… pe una dintre moșiile marelui Spiru Haret, în Dobrogea.
„Bunicul meu, de pildă, după ce a terminat școala, a fugit de acasă, nu voia să devină simplu învățător, și s-a refugiat la una dintre moșiile lui Haret, din Dobrogea. A stat o vară acolo pentru a-și băga mințile în cap, până a venit taică-su și l-a luat de acolo cu o trăsură. După aceea, a mai încercat lucrul ăsta încă o dată și încă o dată, până a venit războiul și a plecat pe front” – Doina Ruști
„După ce a stat 7 ani în lagăr, (…) nu am reușit să scot de la el decât puține lucruri. Nu era în stare să vorbească despre perioada aia”
Mobilizat pe front, prins în lagăr timp de 7 ani și transformat într-o „epavă de om”, după cum spune chiar nepoata sa, bunicul are o poveste de viață care este, în sine, subiect de roman.
„Toată aventura lui a planat asupra mea și asupra casei. După război, după ce a stat 7 ani în lagăr, întorcându-se de acolo era o epavă de om, pur și simplu. N-am reușit să scot de la el decât foarte puține lucruri, înainte de a muri. Nici măcar să vorbească despre perioada aia nu era în stare. Pe acest fond de teroare stalinistă și, după aceea, de ușoară normalizare, sub Ceaușescu, se dezvoltă copilăria mea” – Doina Ruști
Doina Ruști, autoarea, printre altele, a romanelor Zogru, Fantoma din moară și Lizoanca la 11 ani (toate premiate și traduse în mai multe limbi), aduce în literatura română o autenticitate pe care puțini o mai pot pretinde. Trecutul ei înseamnă mai întâi responsabilitate și apoi inspirație.
Podcastul „Altceva cu Adrian Artene” este difuzat în fiecare sâmbătă, de la ora 19:00, și s-a impus deja ca un spațiu de reflecție autentică. Aici, invitații nu vin doar cu experiențe, ci și cu soluții, iar fiecare episod devine o conversație despre sens, responsabilitate și claritate – fie că vorbim despre finanțe, cultură sau viață în general.
Vezi integral podcastul „Altceva” cu Adrian Artene ediția din 21 iunie 2025.
Articolul Cea mai „cinematografică” dintre scriitoare, Doina Ruști, invitata lui Adrian Artene la podcastul „Altceva” apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
„Bunicul meu are o poveste de viață care este, în sine, subiect de roman. După 7 ani de lagăr, era o epavă de om. Nu era în stare să vorbească despre perioada aia”
Articolul Cea mai „cinematografică” dintre scriitoare, Doina Ruști, invitata lui Adrian Artene la podcastul „Altceva” apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax