
stirile imobiliare
La decorarea celebrei pianiste Martha Argerich au participat doamna Andreea Guțu, Charge d’Affaires ad interim la Ambasada Română de la Berna, regizorul Daniele Finzi Pasca, violoncelistul Mischa Maisky, Directorul General al Lugano „Arte e Cultura” Michel Gagnon, Directorul general al Radioteleviziunii Elvețiene – SRG SSR Svizra Rumantscha Vincent Augustin, precum și numeroși invitați internaționali.
La primirea distincției, Martha Argerich a mulțumit și a subliniat legăturile și prietenia cu mari artiști de origine română, începând cu Ion Marin, Radu Lupu, Sergiu Celibidache, Madeleine și Dinu Lipatti, Clara Haskil și Eugen Ionescu.
De asemenea, Marta Argerich și-a exprimat bucuria de a se întoarce în această toamnă la București pentru două concerte în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”.
Totodată, faimoasa pianistă a confirmat participarea la o serie de întâlniri organizate cu copiii din Cantus Mundi, cel mai mare program de integrare socială prin muzică a copiilor din România, derulat de Corul Madrigal.
Martha Argerich face parte din grupul de susținători internaționali ai Programului Național Cantus Mundi încă de la fondarea acestuia, la inițiativa Maestrului Ion Marin.
Artista de origine argentiniană Martha Argerich este recunoscută ca fiind una dintre cele mai mari pianiste din istorie. Cu un repertoriu extrem de complex și variat, atent ales și neconformist, Martha Argerich domină lumea pianului încă din anii ’60. Înzestrată cu o tehnică extraordinară, ea a reușit să-și pună amprenta personală pe unele dintre cele mai solicitante compoziții, de la Liszt la Prokofiev, până la Ravel și Messiaen. De-a lungul carierei sale, Martha Argerich, considerată a fi o artistă pasionată și intuitivă, s-a concentrat mai puțin pe recitaluri solo și mai mult pe muzica de cameră și pe concerte.
Personalitate fascinantă a scenei muzicale internaționale, Ion Marin este unul dintre puținii dirijori care excelează atât în domeniul muzicii simfonice, cât și în cel al operei. Ion Marin este recunoscut în mod oficial pentru serviciile deosebite aduse culturii, artei și imaginii României în lume, precum și pentru dimensiunea socială a impactului său. Din anul 2020, Ion Marin este Prof. Univ. al prestigioasei Universități Mozarteum din Salzburg, coordonatorul catedrei de dirijat coral „Claudio Abbado” și conducătorul artistic al activității de concert a acesteia. În anul 2021, Ion Marin a fost decorat de către Republica Franceză cu Ordinul Artelor și Literelor în grad de Cavaler (Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres), pentru „contribuția și angajamentul său în serviciul culturii”. În același an, a fost numit Consul onorific al României la Lugano (Elveția), o recunoaștere oficială a eforturilor sale constante de diplomație culturală. Ion Marin este Directorul de onoare al Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și, de asemenea, Președintele fondator al Programului Național Cantus Mundi România.
Articolul Celebra pianistă Martha Argerich, decorată de statul român apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Maestrul Ion Marin, Consul Onorific al României în Elveția, a decernat, în numele Președinției României, „Ordinul Serviciul Credincios în grad de Mare Ofițer” celebrei pianiste Martha Argerich. Ceremonia a avut loc la Lugano, în Elveția.
Articolul Celebra pianistă Martha Argerich, decorată de statul român apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax