
stirile imobiliare
Ciolacu i-a cerut lui Crin Antonescu să îşi asume „rolul de integrator”, numindu-l liderul informal al coaliţiei, fiindcă a mai fost o coaliţie în acelaşi format, la început, între PSD, PNL UDMR. Dar a venit „prima greşeală”, urmată de altele.
„Am făcut prima greşeală, fiindcă a trebuit să dăm afară UDMR-ul. Pe urmă, am luat nişte decizii bune politice, urmate – cum era de aşteptat – neavând un liant şi tocmai ce scosesem UDMR-ul din coaliţie -, am luat nişte decizii greşite, ca să nu spun proaste, să fiu elegant. Şi am pus, şi noi am pus umărul în creare unei situaţii periculoase, nu neapărat pentru actul de guvernare, unei situaţii foarte periculoase în România. Acesta este adevărat. Şi trebuie să realizăm întotdeauna că prezentul e o consecinţă a trecutului”, a spus Ciolacu la Adunarea Generală a Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România.
Premierul a spus că partidele trebuie să aibă capacitatea de a nu mai repeta aceste greşeli, şi de a nu mai intra în aceleaşi scenarii impuse „de către anumite persoane care au anumite interese directe”, mai ales să influenţeze deciziile oamenilor politici.
„De această dată am reuşit să rezistăm la tot asaltul şi la toată diversiunea care a fost cu cine-i candidatul, când se retrage Crin Antonescu. Va fi candidat domnul preşedinte Bolojan, unul îl susţin pe (…) Victor Ponta, alţii îl susţin pe Nicuşor Dan. Şi mă bucur că astăzi ne-am strâns ca să spunem lucrurile directe”, a mai spus Ciolacu.
La Adunarea Generală a Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România participă şi preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, şi preşedintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu, dar şi candidatul coaliţiei, Crin Antonescu.
Articolul Ciolacu: Noi am pus umărul la crearea unei situaţii periculoase pentru România apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Premierul Marcel Ciolacu vorbeşte, vineri, în faţa preşedinţilor de consilii judeţene, despre greşelile pe care trebuie să le asume PNL şi PSD: „prima greşeală, am dat UDMR afară de la guvernare”. Prin greşeli, „noi am pus umărul la crearea unei situaţii periculoase în România”.
Articolul Ciolacu: Noi am pus umărul la crearea unei situaţii periculoase pentru România apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax