
stirile imobiliare
„Odată cu deschiderea Castelului pentru public și ca urmare a interesului crescut pentru acesta, s-a constatat necesitatea amenajării unor noi locuri de parcare, dat fiind faptul că cele existente sunt insuficiente. Ne dorim să asigurăm un acces rapid și facil la Castelul din Răscruci și urmărim ca toți cei care trec pragul obiectivului turistic să beneficieze de o experiență plăcută. În același timp, amenajarea acestei parcări va crea și condițiile optime organizării unor evenimente cu număr mare de participanți”, spune Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Pentru realizarea parcării a fost necesară identificarea unui teren care să aibă o serie de caracteristici, precum: suprafața minimă a terenului de 2000 mp, dotările/ utilitățile minime necesare – alimentare cu energie electrică, amplasarea într-o anumită zonă – în vecinătatea Castelului.
Terenul identificat are o suprafață de 2627 mp, este situat în vecinătatea Ansamblului monument istoric Castel Banffy și are ca preț final de cumpărare, în urma negocierii cu actualul proprietar, 883.044 lei, respectiv 177.500 euro.
În bugetul Județului Cluj pe anul 2024 a fost alocată suma de 4.580.000 lei pentru achiziția unui teren și realizarea parcării.
La finalul anului 2023, CJ Cluj a finalizat lucrările de restaurare, conservare și punere în valoare a Castelului Bánffy din localitatea Răscruci. Proiectul a fost derulat în urma accesării de fonduri europene, în valoare de aproximativ 4 milioane de euro, la care se adaugă suma de circa 7,5 milioane de euro, asigurată din bugetul propriu al județului.
Articolul CJ Cluj cumpără teren pentru a crea parcări lângă Castelul Banffy din Răscruci apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Consiliul Județean (CJ) Cluj a aprobat cumpărarea unui imobil (teren și construcții) situat în vecinătatea Castelului Banffy din Răscruci, unde va realiza o parcare.
Articolul CJ Cluj cumpără teren pentru a crea parcări lângă Castelul Banffy din Răscruci apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax