
stirile imobiliare
Ambele avioane aparțin companiei American Airlines. Avionul în care se aflau membrii Congresului a fost lovit în timp ce se afla pe pista de rulare de vârful aripii celuilalt aparat de zbor.
Accidentul s-a produs pe Aeroportul Național Reagan Washington, a anunțat joi Administrația Federală a Aviației, potrivit Reuters.
FAA a început o anchetă. Ambele aeronave au fost scoase din serviciu pentru a fi verificate de echipele de întreținere. Pasagerii au fost transferați în alte avioane.
Articolul Coliziune între două avioane pe aeroportul din Washington. Trei membri ai Congresului erau la bord apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Două avioane de pasageri s-au ciocnit pe aeroportul din Washington. În urma accidentului nu au fost victime. La bordul unui avion se aflau cel puțin trei membri ai Congresului.
Articolul Coliziune între două avioane pe aeroportul din Washington. Trei membri ai Congresului erau la bord apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax