
stirile imobiliare
Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București- Secția 7 Poliție au fost sesizați, miercuri, în jurul orei 13.30, cu privire la faptul că, într-o zonă din Sectorul 2, s-ar afla o persoană agresată fizic.
Din primele verificări efectuate de polițiști s-a constatat că, în urma unor divergențe verbale, un copil în vârstă de 16 ani a fost agresat fizic de alți doi tineri.
Victima a fost transportată de către un echipaj de prim ajutor, la o unitate medicală, pentru investigații suplimentare.
Incidentul a avut loc în proximitatea unei școli, nu în incinta instituției.
Polițiștii au demarat verificări, în vederea identificării persoanelor implicate în eveniment.
Verificările sunt efectuate de către polițiști din cadrul Secției 7 Poliție, în vederea stabilirii împrejurărilor în care a avut loc evenimentul și luării măsurilor legale ce se impun.
Articolul Copil înjunghiat în apropierea unei școli din cartierul Colentina, din București apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Un copil de 16 ani a fost înjunghiat, miercuri, în apropierea unei școli din cartierul bucureștean Colentina, de alți doi tineri, care la ora transmiterii știrii sunt de negăsit. Poliția a deschis o anchetă.
Articolul Copil înjunghiat în apropierea unei școli din cartierul Colentina, din București apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax