
stirile imobiliare
Corul Madrigal pleacă vineri în Kazahstan, acolo unde susține concerte – eveniment. La Astana, capitala Kazahstanului, corul va lansa proiecte discografice și va filma un nou videoclip „într-un sit arheologic milenar”, potrivit unui comunicat de presă transmis în ziua plecării.
„Parte a misiunii asumate de Institutul Cultural Român de susținere a creației și promovării culturii române în lume, acest turneu contribuie la reafirmarea valorilor noastre în dialogul global al civilizațiilor, la întărirea legăturilor cu comunitatea românească și marchează o etapă semnificativă în extinderea cooperării culturale în Asia Centrală, după ecourile turneelor realizate anterior în parteneriat cu ICR în Statele Unite ale Americii, în America de Sud, în Luxemburg, Belgia și în Republica Moldova. Este o misiune culturală profundă: așezăm România pe harta spirituală a unei regiuni istorice, iar Madrigalul este ambasadorul perfect pentru un asemenea demers”, spune Liviu Jicman, Președintele Institutului Cultural Român, partener instituțional al turneului.
Turneul „Madrigal: Drumul Mătăsii” va avea următorul program:
• 4 mai, Opera de Stat și Balet din Astana – premiera spectacolului „Madrigal: Drumul Mătăsii”;
• 6 mai, Muzeul Național al Republicii Kazahstan – Concert extraordinar „Madrigal for Babies” – un moment dedicat muzicoterapiei și educației timpurii;
• 8 mai, Palatul Păcii și Reconcilierii – lansarea albumului „Imnurile Naționale ale Statelor din Asia Centrală” și un concert special cu imnurile statelor din regiune, interpretate coral;
• 10 mai, Otrar – filmarea unui nou videoclip pentru proiectul „Muzică contemporană românească în spații antice universale” într-un sit arheologic cu peste 2.000 de ani de istorie.
Corul Madrigal revine în România în 12 mai.
„Turneele Corului Madrigal sunt construite ca narative menite să demonstreze că armonia chiar poate schimba lumea. Le mulțumesc tuturor partenerilor care au făcut posibilă această călătorie în Kazahstan și echipei extraordinare implicate în realizarea ei, încă de când era doar o schiță de proiect”, încheie Emil Pantelimon, managerul Corului Madrigal și autorul conceptului turneului.
Turneul „Madrigal: Drumul Mătăsii” este organizat de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Ministerul Culturii, cu sprijinul important al Ministerului Afacerilor Externe, Institutului Cultural Român și Ministerului Comunicării și Informațiilor din Republica Kazahstan, dar și parteneri și sponsori privați.
Articolul Corul Madrigal, turneu pe Drumul Mătăsii: România culturală își face vocea auzită în Asia Centală apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, pornește într-un turneu spectaculos în Kazahstan, pe Drumul Mătăsii. Timp de 10 zile, România culturală își face vocea auzită în inima Asiei Centrale.
Articolul Corul Madrigal, turneu pe Drumul Mătăsii: România culturală își face vocea auzită în Asia Centală apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax